facebook Detaliile în dans – sau dansul ca o căutare continuă
Granițele personale
November 11, 2021
Studiul individual în dans
December 14, 2021

Detaliile în dans
sau dansul ca o căutare continuă

Majoritatea dansatorilor începători așteaptă cu nerăbdare ”absolvirea”. Momentul când trec la grupa de improvers și lucrurile devin cu adevărat cool. Așa că poate veni ca un mic șoc faptul că la grupa de improvers accentul nu cade pe styling. În schimb abordăm aceeași tehnică, aceleași figuri, dintr-o altă perspectivă. Iar dacă la începători ”scăpam ușor” executând pașii aferenți, la impro situați se complică. Azi puțin despre ce vă așteaptă la o grupă cu nivel de dificultate puțin mai crescut.


Nu dansăm cu picioarele

Iată o afirmație surprinzătoare. În fond, picioarele duc greul, nu? Parțial adevărat. Dar în dans, la fel ca oriunde în viață, se aplică cu succes vorba ”Unde nu-i cap, vai de picioare”. Am completa zicala respectivă cu câteva elemente: unde nu-i cap, unde nu-i postură, unde nu-i contact vizual, unde brațele fac ce vor.


Un dans reușit este un dans în care fiecare părticică a corpului nostru știe exact ce are de făcut și execută în consecință. Felul în care ne ținem umerii, ne tensionăm (sau nu) abdomenul, un spate drept (sau nu) toate acestea influențează o mișcare. Atunci când un corp atinge un nivel optim de încordare, mișcările devin mai sharp. Ne controlăm mai ușor reacțiile, le dozăm cum trebuie.

Niște mâini care atârnă confuze distrag. În opoziție, niște mâini ținute într-o poziție specifică fiecărei ”figuri”, niște mâini care își ”dozează” greutatea vor face dansul mai frumos și viața partenerului nostru de dans mai ușoară. Țineți cont că în dans, mâinile sunt cârma ce permite propagarea semnalelor. Iar orice variație de tensiune, greutate, orice ezitare, au efect asupra întregului dans. Să nu uităm de privire. În salsa și bachata suntem constant încurajați să căutăm contactul vizual cu partenerul. Arată mai bine, transmite ideea de conectare între parteneri. Însă ochii noștri au un rol crucial și în tehnica noastră. Atunci când dansăm în open position, când executăm piruete sau orice figuri care ne ”despart” temporar de partenerul nostru, contactul vizual ne unește. Ne ajută să ne conectăm cu partenerul, să ne pregătim pentru următoarea figură.

Nu în ultimul rând, privirea ne ajută să ne echilibrăm. Câți dintre voi nu ați amețit la primele cursuri ce implicau pirutete? Mulți dintre voi încă o mai faceți, ocazional :P. Asta pentru că din dorința de a executa cât mai bine, uităm să ne fixăm puncte de reper. Să facem spotting. Iar un spotting corect ne ajută să facem fața cu brio unui șir nesfârșit de pirutete 😊.


Coordonarea cere răbdare și exercițiu

Multitudinea de elemente prezentate mai sus poate părea intimidantă. Dintr-o dată dansul se complică. Devine personal. Nu mai există o rețete exacte. Orice informație trebuie adaptată specific. La corpul nostru, la corpul partenerului, la contextul impus de ce se întâmplă pe ringul de dans.


Este un exercițiu dificil, știm. Tendința firească este ca, atunci când învățăm un element nou, să ne concentrăm pe acesta. Și așa uităm de celelalte 😊. Cum rezolvăm această problemă? Cu răbdare.

Menționăm frecvent pe blog conceptul de memorie musculară. Repetăm o figură până când o executăm în mod automat, fără să gândim. Evident, și memoria musculară cere antrenament. Figurile simple sunt mai ușor de asimilat de corpul nostru. Ajungem să le executăm relativ bine în timp scurt. În opoziție, combinațiile de elemente, unde trebuie să ne controlăm simultan brațe, picioare, umeri, abdomen se învață mai greu. Dar se învață. Uneori așteptarea poate deveni frustrantă. Uneori ne plictisim să repetăm același lucru, cu mici variații. Mai ales când rezultatele întârzie să apară.

Dar timpii aceia de așteptare au un rol crucial. În fundal, mintea noastră lucrează. Face conexiuni, consolidează. Iar apoi vine și acel moment când ne trezim că facem cu ușurință ceva ce cu săptămâni în urmă părea imposibil de executat.


Stilul personal nu se dezvoltă la curs

Toți visăm la styling-uri complexe. Avem impresia că acestea diferențiază un dansator și că ele ne duc dansul la următorul nivel. Realitatea dură este că mereu tehnica ne va scoate în evidență. Un styling complex suprapus pe niște mișcări prost executate va arăta ridicol.

Presupunem că am ajuns la nivelul la care tehnica noastră este satisfăcătoare. Chiar și atunci, styling-ul ”personal” nu va fi ceva ce ni se va preda la curs. Felul în care ne exprimăm ține de propria noastră identitate. Iar nimeni nu va putea să ne spună cine suntem. Styilingul ni-l descoperim singuri. ”Împrumutăm” elemente, le testăm, le adaptăm la ele. Iar în tot acest proces, căutăm să ne răspundem la două întrenbări: ”cine suntem de fapt?” și ”ce încercăm să comunicăm prin dans?”


La un anumit nivel, dansul este o căutare continuă. Învățăm, experimentăm, perfecționăm, fără pretenția de ajunge vreodată la un anumit nivel optim. Dansul nostru merge mână în mână cu propria noastră evoluție, ca oameni. Iar acesta este un proces continuu. Dar nu toate călătoriile trebuie să aibă o țintă finală. Uneori drumul este cea mai frumoasă parte. Pentru că pe parcursul lui întâlnim oameni noi, creăm conexiuni noi și ajungem să ne vedem pe noi într-o altă lumină.

 
BLOG
Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Citește politica Cookie