E ok să nu fim ok
December 30, 2020
Să fim puțin egoiști!
January 18, 2021Minimalismul în dans
În urmă cu doi ani, Netflix lansa un nou serial: Tidying Up with Marie Kondo. La vremea respectivă, seria a declanșat o mică revoluție. Mii de oameni au adoptat atunci minimalismul ca filosofie de viață. Își făceau ordine în dulapuri, sperând că așa își vor putea face ordine și în minte. Dar la fel ca toate trend-urile, filosofia lui Marie Kondo a fost îmbrățișată de mulți la nivel superficial. În goana nebună de a se despărți de posesiuni fizice, lumea rata esența; că haosul exterior este nu o cauză, ci doar un simptom al unei probleme mult mai mari. Iar obiectele pe care le acumulăm sunt doar un efect al unei suprasaturații interioare.
La nivel conceptual, minimalismul vizează folosirea intenționată a resurselor pe care le avem. Este un curent ce se opune consumerismului și promovează utilizarea rațională, independentă de trenduri și presiune socială. Pornind de la această descriere, dansul poate părea un paradox: este consumerist și minimalist în același timp. Pe de o parte este un bun destinat maselor și se pliază pe tendințe. Pe de altă parte, investiția este minimă.
În dans folosim resurse simple. Ne utilizăm propriul corp și interacțiunile cu partnerul pentru a da naștere la ceva frumos. Dar naturalețea aparentă a dansului poate fi înșelătoare. Simplitatea se confundă în mod eronat cu ușurința. În realitate este nevoie de un efort semnificativ pentru a fi simplu intentionat, pentru a face conștient ceea ce faci. Indiferent că vorbim de salsa, bachata sau kizomba, naturalețea se obține greu, uneori după ani de exercițiu. Nu degeaba se spune că ”simplitatea este forma supremă a sofisticării”.
Am menționat aici mai demult că niciun dans nu seamănă cu altul. Fiecare expresie artistică este de fapt o combinație de tehnică, muzică, chimie, momentum și mai ales, emoție. Acești factori nu pot fi replicați 1:1, iar cumulați fac ca dansul să fie în egală măsură vechi și nou. Adevărata simplitate intervine în momentul în care suntem stăpâni și pe corpul și pe emoțiile noastre. Și devenim cu adevărat buni când le putem folosi controlat în mod repetat.
Oameni fiind, suntem tentați să căutăm scurtături și să compensăm prin achiziții ceea ce poate fi obținut doar prin exercițiu și răbdare. La cursurile de dans, cumpărăm noul pentru că ”noutatea” este adicția noastră. Cumpărăm lucruri noi, mișcări noi, cumpărăm răspunsul la ”vreau sa învăț ceva nou!”. Și astfel ajungem să confundăm noutatea cu evoluția. Adevărul e că un portofoliu vast de mișcări este departe de a fi sinonim cu un dansator bun. Pe ringul de dans, la fel ca în multe alte contexte, intenția din spate oferă sens și profunzime. Iar adevărata artă constă în interpretare.
Dar cum interpretăm? Sau mai bine zis, ce interpretăm? Ce folosim pentru a da naștere acelei frumuseți simple pe care o admirăm atât? Este un răspuns pe care nu îl vom găsi în niciun workshop, din simplul motiv că nu există unul universal. Nucleul dansului e format de emoțiile noastre. Acestea trebuie întâi scoase la lumină, conștientizate, asumate, iar la final, puse pe muzică și împărtășite. În asta constă adevărata dificultate a dansului. Mișcările sunt ușor de cumpărat, mimat, replicat. Dar o mișcare nesusținută de o bază va fi exact asta: o formă fără fond. Ceea ce ne aduce la o altă întrebare – este cumva un portofoliu vast de mișcări o formă de ... supracompensare?
Când suntem “săraci”, acceptăm tot ce ni se oferă. Ne încărcăm de lucruri fără valoare doar din dorința de acumula, fără a filtra ceea ce ne trebuie cu adevărat. Întrebarea e: ”ce este esențial?”. ”Ce e necesar sa avem?”. Și mai ales, cum ne întregesc acumulările respective ca indivizi ? Diferența dintre o investiție și o achiziție de impuls ține mult de intenționalitate. Un lucru nou oferă plus-valoare doar în momentul în care acesta își dovedește utilitatea pe termen lung.
-
Ca dansatori adulți suntem tentați să ”cumpărăm” o mulțime de figuri ”de firmă”. Investim timp și bani în festivaluri și workshopuri, învățăm de la cei mai buni. Și în majoritatea cazurilor, sfârșim pe post de… depozit. Ne trezim astfel în postura shopper-ului compulsiv. Cel care își umple dulapul de zeci de haine la modă, fără să se întrebe o clipă dacă îl reprezintă. Mișcările, la fel ca hainele, dobândesc utilitate doar când spun ceva despre noi, independent de modă sau tendințe. Și ajungem la ultima întrebare din articol: pana când vom tot ”cumpăra”? Și când o să ne oprim în sfârșit și o să decidem să ne definim stilul, în loc să ne ”îmbrăcăm”?
Suntem tentați să raportăm maturitatea în dans la vechime, complexitatea mișcărilor și numărul de ”cuceriri” de pe ringul de dans. La SalsaAddicted Timișoara, dorim să modificăm puțin această paradigmă. Credem că un dansator bun este unul conștient de propria identitate. Este un ”adult responsabil”, care se cunoaște suficient de bine încât să accepte doar ce i se potrivește. Evident și asta implică o călătorie. Nu putem începe să triem fără a testa întâi. Important este să nu rămânem blocați într-un șir nesfârșit de încercări. După ce am experimentat câteva festivaluri și workshopuri și am dansat măcar odată cu idolii noștri, se impune o reevaluare. În dans nu se vorbește prea des de ”decluterring”, deși e un proces necesar. Uneori e bine să ne luăm un moment să analizăm ceea ce am învățat; să ne revizuim portofoliul de ”figuri” și aspirații; să ne mulțumim în gând pentru efortul pe care l-am investit în ele; iar apoi să renunțăm la tot ce nu ni se mai potrivește.
Ne aflăm la început de an. Momentul când majoritatea oamenilor își fac o listă de planuri: vreau să îmi cumpăr, vreau să învăț, vreau să călătoresc... Suntem tentați să promovăm o transformare continuă, să acumulăm în neștire. Ce-ar fi ca pentru variație să ne concentrăm anul acesta pe ”a fi”? Să ne analizăm cu un ochi critic, să decidem cine vrem să fim. Și să renunțăm apoi la tot ce nu se pliază cu această imagine.