Bachata Timișoara - Lăsați-vă pașii să transcrie versurile baladelor romantice dominicane pe ringul de dans. Noi vă învățăm cum! Vă așteptăm la cursurile de dans susținute de Salsa Addicted pentru a adăuga încă puțină pasiune vieții.
Indiferent de preferințele dumneavoastră, acest tip de dans poate deveni o experiență împlinitoare. Veniți să trăiți în pași de dans poveștile romantice cântate cu suflet de artiștii dominicani in baladele lor.
Mișcările caracteristice Bachatei se aseamana cu Merengue, avand la baza pași laterali, împărțiți în două măsuri pe patru timpi. Timpul patru este caracterizat de o mișcare accentuată a șoldurilor. Având asta în minte, singurul lucru pe care trebuie să-l faceți acum este să vă înscrieți la cursurile noastre de dans în Timișoara.
Bachata este doar recomandarea noastră pentru cei care abia descoperă lumea dansurilor latino. Oferim, de asemenea, cursuri de Salsa, Kizomba, dar și Cha-cha-cha. Și desigur aveți posibilitatea să le încercați pe toate. Acest periplu de muzică și dans este limitat doar de dorințele dumneavoastră.
Salsa poate pe unii dintre dumneavoastră vă poate duce cu gândul la sosul cu același nume. Ei bine, putem spune că în ambele sensuri, denotă un amestec de ingrediente care duc la un rezultat "picant". Salsa ca dans s-a dezvoltat în New York, la începutul anilor '70 și s-a extins mai apoi spre Cuba și Puerto Rico. Nașterea acestui stil de dans a fost posibilă datorită unui melanj de culturi aduse în acel oraș de către imigranții acelor vremuri. Această comunitate multiculturală s-a extins, purtând acest stil de dans până în zilele noastre și oriunde pe glob.
Odată cu acest export cultural salsa a căpătat mai multe forme, în funcție de regiune. Astfel, în regiunile în care a fost practicat intens, salsa a căpătat diferite valențe, fiecare țară considerând stilul propriu ca fiind cel mai "corect". Salsa pe care o regăsiți în Marea Caraibelor va diferi de cea dansată în America de Sud și Centrală sau de cea regăsită pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.
Nu trebuie să vă sperie aceste diferențe. Scopul acestei povestioare era de a vă arăta complexitatea acestui minunat dans pe care noi îl îndrăgim în egală măsură ca pe celelalte. Poate puțin mai mult, dar rămâne secretul nostru. Shh. Contăm pe voi să nu afle restul. Unii dintre dumneavoastră probabil sunt părinții a mai multor copii și înțelegeți că nu putem face diferența. Îndrăgim aceste stiluri de dans ca pe copilașii nostri.
În prezent activitatea Salsa Addicted se desfășoară la studioul nostru, cu un efectiv redus de persoane pentru sănătatea dumneavoastră, în primul rând, cât și a noastră, a instructorilor. Vă asigurăm că am luat toată măsurile necesare pentru combaterea pandemiei.
Am promovat întotdeauna activitățile noastre ca fiind un mod sănătos de a ne petrece timpul liber. Indiferent dacă este vorba de nevoia de mai multă activitate fizică, de eliminare a stresului adunat pe parcursul săptămânii sau pur si simplu o activitate care vă distrează, noi încercăm să vă oferim ceea ce aveti nevoie. Pentru ca aceste lucruri să se petreacă, noi facem tot ce ne stă în putință. Contăm, de asemenea, și pe responsabilitatea dumneavoastră. Vă rugăm să respectați toate măsurile de siguranță recomandate de autorități. Doar astfel putem asigura un mediu relaxat și sigur pentru desfășurarea lecțiilor noastre de dans.
Încă de la începutul carierei noastre am pus accentul pe profesionalism si pe bunăstarea celor care intră în familia Salsa Addicted. Desigur, toate persoanele care ne-au trecut pragul au contribuit la ceea ce reprezintă astăzi acest proiect din Timișoara. Am întâlnit doar suflete minunate care au făcut visul nostru să devină tot mai real cu fiecare amintire minunată. De aceea, ceea ce a pornit ca un mic proiect a ajuns astăzi o mare familie. Ceea ce vedeți vă poate înșela. Nu este vorba despre mărimea sălii, nu că ar fi mică, nici despre numărul de persoane. Ci de amintirile pe care le avem cu fiecare dintre cei care au decis să pornească cu noi în această călătorie.