Bachata – poveste despre reziliență

Bachata – poveste despre reziliență. Înainte să fie bachata, a fost amargo. Un gen muzical ce debuta timid în bordelurile din Santo Domingo; o muzică născută sub stigmatul iubirilor ieftine și aburilor de alcool. A rămas, timp de aproape jumătate de secol, melodia romanțelor ratate. Un bolero campesino cântat de adulți la ore târzii din noapte și uitat într-un colț de bar în zori.

De-a lungul anilor, bachata a supraviețuit cu succes unui regim dictatorial, doar pentru a se lovi, din nou, de dezaprobarea maselor. A rămas timp de decenii o muzică a sărăcilor și delicvenților. Abia în 1987, Blas Durán reușește să scoată acest gen muzical din izolare. I-au urmat Antony Santos, Juan Luis Guerra iar mai recent Monchy y Alexandra și Aventura. Treptat bachata s-a propagat dincolo de ocean; s-a strecurat încet dar sigur pe scena marilor evenimente și a cucerit tineri și adulți de-o potrivă.

Paralel cu muzica și dansul a început să prindă la public; un dans suficient de simplu încât să-i tenteze și pe începători, dar în egală măsură complex și bogat în nuanțe. Bachata nu s-a ferit de influențe. Din contră, le-a asimilat cu sete, ca o compensare tardivă a anilor în care a fost izolată de public. De la un bolero dansat în closed position, bachata s-a îmbogățit cu influențe din tango, R&B, rap, regge și rock. Iar cândva, în cursul acestei evoluții, bachata s-a îmbrățișat cu zouk. Așa s-a născut bachata sensual, iar simultan, un nou val de fascinație și controversă.

Ca o dulce ironie, după decenii de anonimat, cel mai redutabil adversar al acestui stil de dans a ajuns să fie el însuși. Dominican versus sensual pare o conversație fără sfârșit. Au loc evenimente dedicate pentru fiecare, tehnicile evoluează, scena devine tot mai bogată în artiști. An de an tot mai mulți începători pășesc pentru prima dată pe ringul de dans. Se lasă atrași de promisiunea unui dans încărcat de senzualitate; se lovesc de frustrările inerente, evoluează, învață, cresc. Iar cu ei se scrie o nouă filă din istoria bachatei.

Până recent, contribuiam activ la această poveste. Apoi a venit corona, iar dansul, muzica și magia s-au retras temporar într-un colț de umbră. În Timișoara, tăcerea a lovit subit, fix în momentul în care o nouă serie de începători tranziționa de la pas de bază la figuri mai complexe. Muzica s-a oprit, pe chaturi s-a așternut liniștea, iar SalsaAddicted și-a închis atunci, temporar, porțile. Dar dacă dansul ne învață ceva, e că mereu e loc de noi interpetări… pe ring și în viață. 😊 Ne-am reinventat și ne cultivăm pasiunea în continuare, distantați social dar apropiați în aspirații.

Iar atunci când nu dansăm, visăm la dans. Sau ne oprim o clipă să aruncăm o privire în spate și să îl înțelegem dincolo de ritm și pași. Înainte să fie despre senzualitate, bachata a fost despre reziliență. A fost despre răbdare, adaptabilitate și resurse infinite de transformare. Sunt calități care au dus această muzică dintr-un bar uitat de lume pe scena internațională. Iar aceleași calități ne vor ajuta acum să supraviețuim. Asemenea bachatei, când lumina se va reaprinde, ne vom redescoperi mai entuziaști și plini de creativitate decât înainte. 😊