Dansul este un exercițiu social complex – 7 momente în care dansul contează

Dansul este un exercițiu social complex.
Pentru ce te pregătește dansul?

Inspirația articolului de azi vine din ...Brazilian Jiu-Jitsu. Mai exact de la Liviu Șurlaș, centură neagră în BJJ și instructor la Titans Fight Team. Într-un podcast recent, Liviu discuta despre BJJ ca fiind o metodă eficientă în gestionarea conflictelor. Cum te pregătești pentru momentul în care ești față în față cu cineva?...atat de aproape încat devine inconfortabil și știi că urmează un conflict. BJJ vizează fix această competență. În cadrul antrenamentelor (adică într-un cadru controlat), ești “trântit la pământ” la propriu și ești pus exact în acea situație inconfortabilă. Dobândești abilități, dar mai mult de atât, dobândești certitudini. Anume că atunci când un conflict se va concretiza, vei ști să îl abordezi și să îl gestionezi corespunzător. Și vei ieși cu bine de acolo, pentru că ai mai fost în situația respectivă înainte.


Fără să dorim să comparăm cele două discipline, am ajuns inevitabil să ne întrebăm pentru ce ne pregătește...dansul. Și cum ne ajută lecțiile din dans să abordăm situațiile mai puțin plăcute din afara ringului. Mai jos câteva momente critice cu care ne vom confrunta inevitabil în viață. Și câteva sugestii despre felul în care putem să le navigăm...dansând.

01
Când suntem aproape, mult prea aproape

Societatea ne îndeamnă la prudență în interacțiuni. Între #MeToo și alienarea produsă de social media, am ajuns să ne temem să fim aproape. Iar când suntem, riscăm să devenim orbi la limite și semnale, picând astfel într-o nouă extremă periculoasă.


În acest context, intervine dansul. O artă ce ne pune la încercare granițele de confort. Dansul redefinește firescul și redefinește apropierea neconflictuală. În salsa, bachata și kizomba e normal să ne ținem de mână cu străini. Să privim străinii în ochi fără teamă. Să le zâmbim, să le răspundem la zâmbet fără a ghici intenții ascunse. Dar în egală măsură, învățăm să citim oamenii. În timp, reușim să deslușim toate semnalele pe care partenerul ni le dă. ”Simțim” când o interacțiune se termină pe ring sau are potențial de mai mult. Și învățăm să ne dozăm acțiunile în mod corespunzător.

Toate acestea sunt calități transferabile. Indiferent de context, oamenii au tendința să transmită aceleași semnale și să răspundă în moduri similare. Dansul oferă cadrul perfect pentru a simula un exercițiu social mai complex, fără atâtea repercusiuni. Gafele se nasc și mor pe ring, dar lecțiile învățate ne însoțesc în afara lui.


02
Când ni se spune ”nu”

”Vrei să dansezi cu mine?”
”Nu!”


Un dialog pe care îl vom purta inevitabil, ca dansatori. Iar acel ”nu” primit fix când ne simțim mai siguri pe noi, ne călește pe viață. Odată ce învățăm să acceptăm un refuz pe ring, îl vom gestiona cu grație și în afara lui. Vom putea ieși cu capul sus de la un interviu ratat. Vom putea interacționa în continuare cu oameni care ne-au respins. Dar mai ales, vom vedea viața ca o succesiune de melodii. Poate ratăm un dans, dar știm că el va fi urmat de altele zeci, mai frumoase.


03
Când câștigăm și când suntem cei mai buni

Ca dansatori experimentanți, visăm la acel moment când suntem cei mai buni din sală. După care constatăm că acest lucru vine cu responsabilități. Să fii cel mai bun înseamnă să știi să dozezi. Să te adaptezi la nivelul altora, să îi tratezi cu indulgență. Să îți muști limba când îți vine să formulezi o critică. Iar cu timpul, să înveți să îi ridici pe alții subtil, într-un mod care le dă spațiu de mișcare.


Sunt calități care devin extrem de utile și în viața de zi cu zi. Cine crede că a pierde e cel mai rău lucru, încă nu a învățat că unele victorii sunt amare. Un câștig are valoare doar în măsura în care are potențialul de a-i ridica pe alții. Să fii bun e plăcut. Dar să împărtășești ce știi oferă o satisfacție cu totul nouă.

04
Când trebuie să avem răbdare

În dans lucrurile sunt în continuă schimbare. Utilizăm aceleași mișcări pe repeat, uneori ani de zile. O facem fără pretenția că le vom ști vreodată la perfecțiune. Mereu vor exista noi nuanțe, noi interpretări, noi variații. Fiecare lecție deschide calea spre noi întrebări, cu fiecare victorie constatăm cât de puțin știm de fapt. Un exercițiu dificil. Răbdarea este un mușchi care se antrenează greu.

Dar toți pașii de bază repetați de mii de ori ne aduc ceva mult mai valoros. Într-o lume a rezultatelor rapide, dansul ne dezvață de nevoia de ”instant gratification”. Iar în momentul inevitabil când ceva nu ne va oferi rezultatele dorite, vom putea fi consecvenți. Pentru că știm că o victorie muncită e mult mai satisfăcătoare.


05
Când trebuie să o luăm de la capăt

”Poate ar fi bine să vii și la cursurile de începători”. Este o propoziție detestată pe care aproape orice improver a auzit-o la un moment dat. E semnul că o pauză mai lungă își face simțită efectele. Sau că după o evoluție fulger, am atins inevitabil o fază de platou. În asemenea momente, avem două opțiuni. Ori renunțăm ori o luăm de la capăt. Pas de bază, pe numărătoare; semnale clare; dans lipsit de înflorituri. Pe repeat, până când depășim blocajul.

Este un exercițiu incomod. Nimănui nu-i place să accepte un eșec temporar. Dar este o lecție necesară. Nu putem câștiga tot timpul. Din când în când, în ciuda celor mai mari eforturi, o vom da în bară. Vom fi nevoiți să pornim de la aproape zero. Școala de dans oferă un mediu sigur pentru exersat eșecul. Aici putem greși fără a înfrunta consecințe grave. Ne putem struni orgoliul într-un loc plin de înțelegere. Ne putem antrena reflexe, putem învăța să o luăm de la capăt. Iar când vom avea de înfruntat un eșec în viața reală, vom ști că avem mecanismele necesare pentru a-i face față.


06
Când interacționăm cu străini

Unul din cele mai frumoase aspecte ale dansului este felul în care învățăm să interacționăm unii cu alții. La festivaluri, asistăm la un adevărat spectacol al diversității. Străini de toate rasele, naționalitățile, cu ideologii și moduri de viață diferite se iau în brațe și creează magie. Uităm de ce ne desparte și sărbătorim ce ne apropie. Odată ce am experimentat asta dansând, vom fi mult mai deschiși să aplicăm aceleași principii în viața de zi cu zi. Vom fi mai toleranți unii cu alții. Și în loc să tratăm străinii cu suspiciune, vom vedea în ei potențiali prieteni.


07
Când trebuie să ne apărăm principiile și pasiunile

Viața de dansator vine cu sacrificii. Cândva, inevitabil, ne vom lovi de etichete. Vom fi forțați să facem alegeri incomode, să ne apărăm pasiunea în fața altora. Sunt situații pe care ”datul cu pumnul în masă” nu le rezolvă. Să fii dansator în timp ce ești prieten, iubit, angajat, frate, soră, e uneori un exercițiu de diplomație. Așa că învățăm să spunem ”nu” în mod argumentat. Să facem concesii mici, să respectăm punctele de vedere ale altora. Toate acestea, în timp ce ne protejăm parte din propria identitate.


Dansul ne învață că viața nu e doar în alb și negru. Că oamenii să întâlnesc în zonele gri. Și că putem să fim, toți, diferiți, unici și totuși împreună.

Indiferent că vorbim de dans, BJJ, Animal Flow, FIT Bands sau orice altă pasiune, calitățile dezvoltate sunt transferabile în viața de zi cu zi. Așa că în încheiere, vă invităm la dialog. Ce v-a învățat dansul? Sau orice alt hobby. Cum ați extrapolat abilitățile din salsa, bachata sau kizomba la... lumea reală. Vă așteptăm răspunsurile cu interes.


 
my ACCOUNT