Dansul – între pericol și protecție

Ultimele două luni au adus din nou schimbări. Din nou, societatea noastră e împărțită în două. Teama se propagă, știrile seamănă panică. Azi abordăm un subiect dificil – siguranța noastră, ca dansatori, în contextul pandemiei.

Teama

Toți o simțim. În ultimul an, cuvântul de bază a devenit ”frica”. Ne temem de virus, ne temem de oameni, ne temem că viața noastră, așa cum o știam, nu va mai reveni la normal. Anxietatea asta ne afectează pe toți în egală măsură, indiferent dacă ne situăm în tabăra scepticilor sau ai celor ultra-prudenți. Toți am pierdut în ultimii doi ani. Iar lumea dansului a suferit enorm.

Suntem divizați. ”Verzi” și ”ceilalți”. Oamenii care nu se tem de covid versus cei care văd în orice interacțiune față în față un risc de expunere. Înainte de pandemie, lumea dansului era, în ciuda diferențelor, un loc omogen. Toți aveam aceleași șanse. Depindea doar de noi să ne atingem obiectivele în materie de dans. Acum evoluția noastră ca dansatori este afectată de o serie de factori pe care îi putem controla puțin spre deloc.

Așa că intervine teama. Teama de expunere, pe de o parte. Dar și teama de a primi o experiență incompletă. Dintre persoanele care s-au lăsat de dans în ultimele luni, puțini sunt cei care au făcut-o de frica virusului. În schimb, un număr semnificativ se lasă pentru că nu se mai regăsesc. Nu își mai văd prietenii, nu mai au ocazia să participe la party-uri. Și preferă să renunțe la dans decât să îl experimenteze într-o formă... ciuntită.

Azi nu încercăm să contracarăm teama. Credem că toate sentimentele sunt valide și niciodată nu vă vom impune ce să simțiți. Dar teama, în doze mari, devine extrem de nocivă. Există o limită la cât organismul nostru poate rezista în contextul unui stres perpetuu. Am identificat problema. Să vorbim despre soluții.

Mecanisme e apărare

Suntem programați să ne apărăm. În fața unui atac, organismul reacționează. Așa apar fenomene precum ”freeze” și ”fight or flight”. Dar corpul nostru are și un al treilea mecanism de apărare, mai puțin cunoscut: social engagement. Un articol foarte bun pe această temă găsiți aici. Pe scurt, mecanismele noastre de apărare corespund unei faze evolutive. Pe “freeze” l-am moștenit de la reptile. „Fight or flight” corespunde unei trepte superioare în evoluție. În fața unui atac, animalele aleg fie lupta, fie fuga. Uneori oamenii imită acest comportament.

Iar apoi, avem „social engagement”. Un mecanism de apărare complex, caracteristic cu precădere regnului uman. În fața unui pericol, ne ancorăm în cunoscut. Reducem teama prin cultivarea unui sentiment de apartenență, a unei rutine. Ne bazăm pe cei din jurul nostru să ne apere.

Partea frumoasă la mecanismele de apărare este că acționează ca un... software upgrade. Odată ce stăpânim un mecanism de apărare superior, nu vom mai simți așa des nevoia să apelăm la celelalte. Majoritatea adulților pot număra pe degetele de la o mână momentele când au intrat în „freeze”.

În ”ierarhia” mecanismelor de apărare, „social engagement” e treapta cea mai evoluată. Îl folosim instinctiv. Când ne simțim în pericol pe stradă, primul nostru gest e să ne căutăm cu privirea alți oameni. Sau când ne simțim triști, mulți ne sunăm prietenii. În acest context intervine și ...

Dansul

Povesteam în articolele precedente că pasiunea pentru dans este de fapt o sumă de factori. Iar dacă ”a dansa” salsa, bachata, kizomba implică în esență câteva mișcări, dansul, ca experiență, însumează mult mai multe. Dansul înseamnă oameni. Înseamnă apropiere. Garanția unui zâmbet și a unei conexiuni. Socializare. Dansul reconciliază un element cunoscut (muzica) cu imprevizibilitatea plăcută a mișcărilor. Dansul înseamnă lumina ce se propagă prin ușile de la inArt STUDIO în serile reci de iarnă. Fețele instructorilor. Amintirile festivalurilor și petrecerilor. Dansul este un limbaj comun ce ne permite să socializăm dincolo de orice diferență de rasă, religie sau afiliere.

Dansul este siguranță. Iar în perioada asta, avem nevoie disperată de ea. Nu putem controla lumea. Dar putem să ne construim un colț sigur, unde, timp de câteva ore, pericolele nu ne ating. Și revenim la „social engagement”. În toți anii în care ați frecventat cursurile noastre, v-ați construit, fără să știți, un sistem de apărare. Iar acesta nu pleacă nicăieri. Cât timp contextul legal ne permite, studioul va rămâne deschis. Vom ține cursurile, indiferent că vor fi cu douăzeci de participanți sau cu patru. Vă vom motiva, vom fi la fel de ”severi” ca și până acum. Pentru că știm că aveți nevoie de asta. Iar noi avem nevoie de voi.

Chiar și în lipsa cursurilor, rămâne un întreg sistem de suport construit în jurul școlii: oamenii, muzica, certitudinea și imprevizibilitatea mișcărilor. Sunt elemente la care puteți apela chiar și când nu veniți la cursuri. Scrieți unui coleg de curs (sau nouă 😊). Sau dansați în siguranța propriului vostru spațiu până când frica e înlocuită de o stare de bine.

Indiferent de varianta aleasă, rețineți un lucru: dansul este un mecanism de apărare. Unul puternic, sigur, fără efecte adverse. Așa că atunci când lumea devine puțin prea nesigură și puțin prea nebună, apelați la el. Constriți-vă propriul colț, ferit de pericole, în pas de bază 😊.