Este cunoscut faptul că dansul ”forțează” limitele personale. Când alegem să învățăm să dansăm, ne asumăm că vom păși în afara zonei noastre de confort. Vom da mâna cu străini. Vom privi străini în ochi. Vom îmbrățișa oameni pe care nu i-am văzut în viața noastră. Ne vom expune în fața lor. Vulnerabil, fără protecția pe care distanța ne-o oferă.
Iată doar unul din motivele pentru care oamenii evită să se apuce de dans. Apropierea intimidează. Ironia face că pe ringul de dans ne sperie fix lucrurile după care tânjim în viața reală. Cu toții ne dorim sinceritate, deschidere, conexiune, intimitate. Dar suntem conștienți de faptul că aceste lucruri ar trebui să vină natural. Privit din exterior, dansul pare să forțeze aceste lucruri. Dar cum stă treaba de fapt?
Dorim să accentuăm un lucru: la cursurile noastre, ”nu” este o propoziție completă. Nimeni nu vă va forța granițele personale. Nimeni nu vă va cere să faceți anumite lucruri. Nimeni nu vă va solicita explicații, în clipa în care ne spuneți că ceva iese din zona vostră de confort. Suntem oameni diferiți, cu experiențe și percepții diferite. Iar toate sunt valide.
Revenim puțin la ideea că dansul ne forțează limitele personale. În opoziție, în ”viața reală” avem iluzia controlului. Spunem ”iluzia” cu un motiv. Când facem același lucru zi de zi, ajungem să credem că îl putem controla. De fapt, majoritatea oamenilor au cel puțin o poveste în care percepția lor despre granițe i-a înșelat.
Când vine vorba de afecțiune, oamenii au un mod ciudat de a reacționa. Priviți puțin în jur. Dragostea, prietenia, încrederea, toate trebuie câștigate. Ne comportăm de parcă am avea un sold limitat. Ne bugetăm la sânge resursele sentimentale, analizăm afecțiunea și prietenia în contextul valorii returnate. Ducem o veritabilă contabilitate primară cu emoțiile noastre.
Iar apoi intervine dansul. Dacă persistăm suficient, ajungem în punctul în care aproape fiecare dans este un... schimb de emoții. Oferim zâmbete, siguranță, încredere, afecțiune străinilor. Primim aceleași lucruri de la oameni cu care poate nu ne vom mai interesecta a doua oară în viață. Facem asta dans după dans, party după party, fără ca rezerva noastră de emoții să sece. Din contră. Constatăm că cu cât oferim mai multă pasiune și căldură, cu atât mai bogați în ele devenim.
Emoțiile nu sunt făcute pentru a fi stăpânite și bugetate. Le putem oferi fără garanții sau dobânzi, pentru că simplul act de a oferi ceva ne dă înapoi însutit. O lume în care oamenii se exprimă liber, în care nu ne temem să zâmbim, să încurajăm, să oferim prietenie este o lume în care e mai frumos de trăit.
Da, limitele sunt utile. Dar uneori, ajunge să deschidem o portiță. Să oferim o șansă. Să credem că lumea ne va întâmpina emoțiile cu înțelegere, nu cu ostilitate. Dacă vă tentează un asemenea ”experiment”, apelați cu încredere la dans. Salsa, bachata și kizomba ne oferă pretextul perfect pentru a ne testa puțin... percepția despre realitate.