facebook Granițele personale – în dans și în viață
Cum știi că ți-ai găsit stilul de dans potrivit?
November 1, 2021
Detaliile în dans
December 4, 2021

Granițele personale
– în dans și în viață

Este cunoscut faptul că dansul ”forțează” limitele personale. Când alegem să învățăm să dansăm, ne asumăm că vom păși în afara zonei noastre de confort. Vom da mâna cu străini. Vom privi străini în ochi. Vom îmbrățișa oameni pe care nu i-am văzut în viața noastră. Ne vom expune în fața lor. Vulnerabil, fără protecția pe care distanța ne-o oferă.
Iată doar unul din motivele pentru care oamenii evită să se apuce de dans. Apropierea intimidează. Ironia face că pe ringul de dans ne sperie fix lucrurile după care tânjim în viața reală. Cu toții ne dorim sinceritate, deschidere, conexiune, intimitate. Dar suntem conștienți de faptul că aceste lucruri ar trebui să vină natural. Privit din exterior, dansul pare să forțeze aceste lucruri. Dar cum stă treaba de fapt?


Dreptul de a spune ”nu”

Dorim să accentuăm un lucru: la cursurile noastre, ”nu” este o propoziție completă. Nimeni nu vă va forța granițele personale. Nimeni nu vă va cere să faceți anumite lucruri. Nimeni nu vă va solicita explicații, în clipa în care ne spuneți că ceva iese din zona vostră de confort. Suntem oameni diferiți, cu experiențe și percepții diferite. Iar toate sunt valide.


În dans nu există ecuația perfectă la fel cum nu există un grad optim de intimitate care trebuie atins. Un dans este frumos și plin de înțelesuri atunci când ambii parteneri se simt confortabil. O piesă de teatru jucată cu actori prea puțini convinși nu este ceva ce ne dorim să obținem.

În aceelași context, trebui notat că granițele personale evoluează. La primul curs de dans, avem toți tendința de a fi puțin rigizi. Ne aflăm într-un mediu necunoscut, interacționăm cu străini. Apoi săptămânile trec și străinii se transformă în cunoștințe. Ne facem prieteni. Sala de dans devine un loc familiar. O integrăm în rutina noastră, o trecem în categoria de locuri sigure. Iar în paralel, granițele noastre devin mai flexibile. Nu mai îmbrățișăm străini, îmbrățișăm prieteni. Dispare senzația că ceva ne este luat cu forța. În schimb, alegem să oferim. Totul, în termenii dictați de noi.


Antrenament pentru viața reală

Revenim puțin la ideea că dansul ne forțează limitele personale. În opoziție, în ”viața reală” avem iluzia controlului. Spunem ”iluzia” cu un motiv. Când facem același lucru zi de zi, ajungem să credem că îl putem controla. De fapt, majoritatea oamenilor au cel puțin o poveste în care percepția lor despre granițe i-a înșelat.


De câte ori am citit într-un gest de prietenie ... puțin mai mult? Sau am interpretat drept respingere o acțiune relativ inofensivă? Înțelegerea noastră despre granițe este produsul propriilor experiențe. Judecăm apropierea prin filtrul propriilor traumne. În acest context, vine dansul să ne facă ordine în percepție 😊.

Dansul aduce spațiul în centrul preocupărilor noastre. Nu mai operăm într-un spațiu, operăm cu un spațiu, adesea limitat. Iar asta ne obligă să devenim extrem de atenți. Dansul ne oferă pretextul pentru a analiza în detaliu locul pe care îl ocupăm. Impactul mișcărilor noastre, mesajul transmis de ele. Ne forțează să fim mai atenți la modul în care alți oameni își gestionează spațiul personal. Ați observat cum pe ringul de dans se formează uneori un cerc în jurul unor persoane care dansează mai agresiv? Este un reflex bazat pe cunoaștere. Știm că o persoană are tendința să iasă din ”zona alocată” așa că alegem să ieșim din raza ei de acțiune pentru a preveni accidente.

În opoziție, nimic nu este mai frumos decât un ring plin-ochi unde zeci de cupluri dansează în deplină armonie într-un spațiu de câțiva metri. Acea ordine e produsul exercițiului. Dansatorii cu experiență dobândesc capacitatea de a analiza, dintr-o privire, situația pe ringul de dans. În câteva secunde, înțeleg relația pe care ceilalți dansatori o au cu spațiul în care se mișcă. Și se adaptează în consecință. Dar lucrurile nu se opresc aici. În teorie, atenția noastră trebuie dedicată partenerului cu care dansăm, muzicii, tehnicii. Am crede că acestea sunt dezideratele absolute alte unui dans reușit. Dar toate aceste lucruri își pierd importanța în fața unei obligații. Aceea de a ne proteja constant partenerul și pe ceilalți dansatori. Iar pentru asta e nevoie de trei lucruri: atenție constantă, viteză de reacție, capacitate de adaptare.

Acum, gândiți-vă puțin cât ați putea obține cu aceleași calități în... viața reală. Cum am putea să ne modelăm relațiile dacă am înțelege mai bine nevoia de spațiu a celor din jurul nostru. Dacă am avea capacitatea de a reacționa la ele, dacă am putea să ne adaptăm din mers la niște granițe fluide. Oare nu am avea toți de câștigat? În fond, puține lucruri atrag mai mult decât empatia și acceptarea.


Iluzia resurselor limitate

Când vine vorba de afecțiune, oamenii au un mod ciudat de a reacționa. Priviți puțin în jur. Dragostea, prietenia, încrederea, toate trebuie câștigate. Ne comportăm de parcă am avea un sold limitat. Ne bugetăm la sânge resursele sentimentale, analizăm afecțiunea și prietenia în contextul valorii returnate. Ducem o veritabilă contabilitate primară cu emoțiile noastre.

Iar apoi intervine dansul. Dacă persistăm suficient, ajungem în punctul în care aproape fiecare dans este un... schimb de emoții. Oferim zâmbete, siguranță, încredere, afecțiune străinilor. Primim aceleași lucruri de la oameni cu care poate nu ne vom mai interesecta a doua oară în viață. Facem asta dans după dans, party după party, fără ca rezerva noastră de emoții să sece. Din contră. Constatăm că cu cât oferim mai multă pasiune și căldură, cu atât mai bogați în ele devenim.

Emoțiile nu sunt făcute pentru a fi stăpânite și bugetate. Le putem oferi fără garanții sau dobânzi, pentru că simplul act de a oferi ceva ne dă înapoi însutit. O lume în care oamenii se exprimă liber, în care nu ne temem să zâmbim, să încurajăm, să oferim prietenie este o lume în care e mai frumos de trăit.


Da, limitele sunt utile. Dar uneori, ajunge să deschidem o portiță. Să oferim o șansă. Să credem că lumea ne va întâmpina emoțiile cu înțelegere, nu cu ostilitate. Dacă vă tentează un asemenea ”experiment”, apelați cu încredere la dans. Salsa, bachata și kizomba ne oferă pretextul perfect pentru a ne testa puțin... percepția despre realitate.

 
BLOG
Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Citește politica Cookie