Identitatea noastră, dansul nostru

Oidee menționată frecvent în cadrul articolelor noastre este cea de identitate. Aducem în dans o parte din noi. Mișcările noastre, interacțiunile pe ring, stilul, toate poartă amprenta identității noastre. La o analiză mai atentă, dansul este o poveste. A ceea ce am fost, suntem și aspirăm să devenim. Azi vă propunem un exercițiu de conștientizare. Dorim să explorăm în detaliu cum ceea ce suntem se reflectă în ceea ce dansăm.

Raportarea la ceilalți

Venim la cursurile de dans cu niște granițe personale deja formate. Poate nu suntem conștienți de ele pe moment, dar există. Iar salsa, bachata, kizomba le scot rapid la iveală și ocazional dau impresia că le forțează.

Probabil toți vă amintiți de primul moment în care ați intrat în closed position cu un străin. De sentimentele pe care le-ați avut în acea clipă. Disconfort, jenă, curiozitate, entuziasm. Toate la fel de valide și toate o reflexie a mediului care ne-a format.

Oamenii care au crescut într-un mediu unde apropierea fizică era normalizată, vor constata că tranziția înspre dans e mult mai ușoară. În fond, dansul este o extensie a unui cadru cunoscut. Un loc unde exprimăm ceva prin intermediul corpului nostru, a gesturilor noastre.

În opoziție, persoanele care în general evită să se exprime prin manifestări fizice, vor întâmpina un mic blocaj. Pentru ei, apropierea este corelată cu un grad de intimitate ce se obține în timp și este rezervat unui cerc restrâns. Blocajele de genul acesta vor crea deseori frustrare. Ajungem să ne întrebăm dacă dansul este compatibil cu firea noastră. Sau dacă implică mai multe compromisuri decât suntem dispuși să ne asumăm.

Ne abținem de la recomandări. Uneori o constatare este singurul răspuns de care avem nevoie. Ce facem din acest punct depinde de fiecare. De-a lungul anilor am văzut destule persoane care au profitat de dans pentru a se deschide în fața lumii. Și alții, care au renunțat, tocmai pentru că dansul impică prea multă deschidere, prea multă vulnerabilitate. Ambele variante sunt valide. La cursurile de dans, dorim să vă învățăm, nicidecum să vă impunem ceva. Dansul, ca artă, implică în continuare o serie de reguli nescrise. Dar acestea nu sunt în măsură să vă pună la îndoială granițele auto-impuse. În dans, ca peste tot ”nu înseamnă nu” rămâne regulă de aur.

Raportarea la noi

La vârsta la care ne apucăm de cursuri de dans pentru adulți avem o idee vagă, despre cine suntem. Așa că poate părea suprinzător să constatăm că dansul scoate la iveală... o cu totul altă identitate.

Ca orice formă de artă, dansul este, la un anumit nivel, o formă de defulare. Oferă un cadru sigur, unde emoțiile noastre pot să zburde liber. Uneori aceste emoții au potențialul de a ne șoca și pe noi. Constatăm că imaginea pe care ne-am format-o despre propria persoană era una incompletă. Iar dansul reușește, în interval de câteva minute cât durează o melodie, să ne aducă aproape. De propriul sine, dar și de lume.

În timp, ajungem să devenim mai permisivi cu noi. Ne dăm voi să experimentăm cu propria persoană. Să ne schimbăm stilul sau din contră, să devenim mai asumați față de noi și față de lume. Ajungem să îmbrățișăm emoțiile ca ceva pozitiv, nu ca ceva ce trebui dozat. Poate devenim mai dispuși să ne expunem vulerabilitățile.

Indiferent de scenariu, dansul ne aduce mai aproape de noi. Iar între gălăgia de pe ring și mișcările cuplurilor care dansează, ajungem să descoperim ... un nou sine.

Raportarea la lume

Toți suntem, la un anumit nivel, păstrătorii și cronicarii unor istorii. Ducem cu noi povești. Ale noastre, ale apropiaților noștri, ale locurilor în care am crescut și am evoluat. Iar dansul nostru ajunge să reflecte o parte din aceste povești. Felul în care ne raportăm la muzică, conotațiile pe care le asociem unor mișcări, maniera în care exprimăm emoții, toate ... spun ceva. Nu doar despre noi, ci și despre evenimentele la care am fost martori, despre oamenii care ne-au marcat. Sunt povești subtile, care scapă majorității privitorilor. Ei vor numi aceste povești ”stil individual”. Azi vă amintim că orice stil individual este în fond, o istorie colectivă.

În data de 16 iulie, Salsa Addicted și Breasla Ghizilor vă invită la primul eveniment din seria ”Timișoara, pas cu pas”. Un tur ghidat, deschis exclusiv cursanților școlii, care, sperăm, vă va face să înțelegeți mai bine orașul în care locuiți. Dar cum ”toate drumurile duc la dans”, vă propunem și un subiect de reflexie. Cum v-a influențat orașul în care trăiți, ca oameni și ca dansatori? Așteptăm răspunsurile voastre în comentarii.