Oidee menționată frecvent în cadrul articolelor noastre este cea de identitate. Aducem în dans o parte din noi. Mișcările noastre, interacțiunile pe ring, stilul, toate poartă amprenta identității noastre. La o analiză mai atentă, dansul este o poveste. A ceea ce am fost, suntem și aspirăm să devenim. Azi vă propunem un exercițiu de conștientizare. Dorim să explorăm în detaliu cum ceea ce suntem se reflectă în ceea ce dansăm.
Venim la cursurile de dans cu niște granițe personale deja formate. Poate nu suntem conștienți de ele pe moment, dar există. Iar salsa, bachata, kizomba le scot rapid la iveală și ocazional dau impresia că le forțează.
La vârsta la care ne apucăm de cursuri de dans pentru adulți avem o idee vagă, despre cine suntem. Așa că poate părea suprinzător să constatăm că dansul scoate la iveală... o cu totul altă identitate.
Toți suntem, la un anumit nivel, păstrătorii și cronicarii unor istorii. Ducem cu noi povești. Ale noastre, ale apropiaților noștri, ale locurilor în care am crescut și am evoluat. Iar dansul nostru ajunge să reflecte o parte din aceste povești. Felul în care ne raportăm la muzică, conotațiile pe care le asociem unor mișcări, maniera în care exprimăm emoții, toate ... spun ceva. Nu doar despre noi, ci și despre evenimentele la care am fost martori, despre oamenii care ne-au marcat. Sunt povești subtile, care scapă majorității privitorilor. Ei vor numi aceste povești ”stil individual”. Azi vă amintim că orice stil individual este în fond, o istorie colectivă.