În urmă cu câțiva ani, o prietenă a vizitat Timișoara și s-a oprit și la SalsaAddicted. A participat la cursuri, a prins chiar și un Social, s-a simțit bine, a promis să revină. A evocat vizita respectivă într-o postare pe Facebook. În contextul respectiv a relatat și o întâmplare mai puțin plăcută. Anume momentul în care un coleg de-al nostru i-a recomandat să zâmbească mai des. Postarea respectivă ne-a rămas în minte. Pentru că evenimentul relatat de ea deschide o întreagă discuție despre ce e admisibil sau nu în dans. Sunt anumite idei învechite? Cum ține dansul pasul cu schimbările sociale? Rămân recomandări de tipul ”zâmbește mai des” acceptabile? Este zâmbetul în dans o obligativitate? Iată un subiect complex, pe care încercăm să-l ”disecăm” azi, fără pretenția de a-l epuiza.
Este un lucru știut că suntem mai atrași de oamenii care zâmbesc. În viața de zi cu zi, expresia unui om este unul din primele lucruri cu care avem contact. Ne spune ceva despre el înainte de a apuca să vorbim. Ne ajută să îl catalogăm. Un zâmbet face oamenii să pară mai abordabili. Mai siguri pe sine. Și da, mai frumoși. Instictiv, suntem tentați să interacționăm cu persoane pozitive și să tratăm cu scepticism indivizii furioși sau supărați. În acest context, zâmbetul devine o veritabilă muniție.
Ca femei, am pierdut probabil șirul dăților în care un binevoitor ne-a spus ”ești mai frumoasă când zâmbești”. Asta deși poate în momentul respectiv nu aveam chef nici să fim plăcute, nici să zâmbim. Și în niciun caz nu avem chef să ni se spună cum ar trebui să ne comportăm sau să ne simțim. Sunt decenii în care femeile s-au străduit (și au reușit) să dovedească că sunt la fel de capabile ca sexul opus. Totuși, remarci ca cea de mai sus încă apar cu o frecvență îngrijotătoare.
Revenim la ideea de la începutul articolului nostru. A procedat colegul nostru greșit, sugerând unei dansatoare să zâmbească? Categoric da. Deși suntem convinși că a făcut-o cu cele mai bune intenții. Din păcate, i-a lipsit contextul. Este greu să identifici un comportament ca fiind jignitor dacă nu ai fost expus la el, ca victimă. Dar asta nu reprezintă o scuză. Suntem datori să ne documentăm. Intențiile nu ne scuză acțiunile.
Pe de altă parte, înțelegem nevoia de feed-back. Uneori, ”zâmbește”, este pur și simplu expresia unei îndoieli. În clipa în care partenera îți zâmbește, ai confirmarea că dansul cu tine nu este un supliciu. Lipsa zâmbetului creează... nesiguranță. Și atunci cum putem proceda, ca bărbați? O variantă ar fi să abordăm situații de genul acesta altfel. În loc să ne întrebăm ”de ce nu zâmbește?” să ne întrebăm ”cum o fac să zâmbească?”. Iar dacă partenera este pare vizibil stingherită, luati-vă timp să vorbiți cu ea. Aflați ce o deranjează, întrebați-o cum o puteți ajuta. Ca în orice conflict, comunicarea este cheia. Asemenea dialoguri, deși consumatoare de timp, aduc tuturor un beneficiu pe termen lung. Ocazional femeile și bărbații vorbesc limbi diferite. :P A impune unuia ”limbajul” celuilalt este o reteță către dezastru. Așa că vă recomandăm să construiți un dicționar comun. Iar după să îl împărtășiți cu ceilalți.
La SalsaAddicted Timișoara, ne dorim să creăm un mediu sigur. Un loc unde oamenii pot fi ei însuși, fără teama că acest comportament va avea implicații neplăcute. Dacă la un moment simțiți că anumite cerințe contravin principiilor voastre, vorbiți cu noi. Promitem să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne adapta la voi.