Despre sport ca și activitate intelectuală
April 12, 2021
The Village Angels
April 27, 2021Zâmbetul în dans
- între obligație și politețe
În urmă cu câțiva ani, o prietenă a vizitat Timișoara și s-a oprit și la SalsaAddicted. A participat la cursuri, a prins chiar și un Social, s-a simțit bine, a promis să revină. A evocat vizita respectivă într-o postare pe Facebook. În contextul respectiv a relatat și o întâmplare mai puțin plăcută. Anume momentul în care un coleg de-al nostru i-a recomandat să zâmbească mai des. Postarea respectivă ne-a rămas în minte. Pentru că evenimentul relatat de ea deschide o întreagă discuție despre ce e admisibil sau nu în dans. Sunt anumite idei învechite? Cum ține dansul pasul cu schimbările sociale? Rămân recomandări de tipul ”zâmbește mai des” acceptabile? Este zâmbetul în dans o obligativitate? Iată un subiect complex, pe care încercăm să-l ”disecăm” azi, fără pretenția de a-l epuiza.
Zâmbetul în dans, scurt ”istoric”
Este un lucru știut că suntem mai atrași de oamenii care zâmbesc. În viața de zi cu zi, expresia unui om este unul din primele lucruri cu care avem contact. Ne spune ceva despre el înainte de a apuca să vorbim. Ne ajută să îl catalogăm. Un zâmbet face oamenii să pară mai abordabili. Mai siguri pe sine. Și da, mai frumoși. Instictiv, suntem tentați să interacționăm cu persoane pozitive și să tratăm cu scepticism indivizii furioși sau supărați. În acest context, zâmbetul devine o veritabilă muniție.
Lucrurile devin chiar mai complexe în dans. Operăm în condiții diferite, nu tocmai optime pentru comunicare verbală. Volumul muzicii, intensitatea luminii, toate ne obligă să apelăm mai des la limbajul non-verbal. În acest context, zâmbetul ține loc de o mie de cuvinte. Înseamnă ”mă bucur să dansez cu tine”, sau ”nu e problemă că m-ai călcat pe picioare”. Spune ”mă simt bine”. Sau ”aș vrea să mai dasăm cândva impreună”. Asta doar în relație cu partenerul. Dar expresia feței noastre ajută mult și la muzicalitate. Zâmbetul poate veni în completarea muzicii. Ne ajută să accentuăm momente, să exprimăm relația noastră cu o anumită melodie. Iar când zâmbim noi, un potențial privitor va zâmbi și el. Starea de bine tinde să fie contagioasă.
Mai intervine un aspect. Între o începătoare cu carismă și o dansatoare avansată cu o expresie plictisită, câștig de cauză va avea mereu... începătoarea. Tehnica e importantă, evident. Dar un feed-back pozitiv este și mai important. Iar la final de zi, nimeni nu vrea să danseze cu un robot. Este unul din zecile de motive pentru care este recomandabil să zâmbim în dans. Cu mențiunea că...
A zâmbi este o libertate, nu o obligație
Ca femei, am pierdut probabil șirul dăților în care un binevoitor ne-a spus ”ești mai frumoasă când zâmbești”. Asta deși poate în momentul respectiv nu aveam chef nici să fim plăcute, nici să zâmbim. Și în niciun caz nu avem chef să ni se spună cum ar trebui să ne comportăm sau să ne simțim. Sunt decenii în care femeile s-au străduit (și au reușit) să dovedească că sunt la fel de capabile ca sexul opus. Totuși, remarci ca cea de mai sus încă apar cu o frecvență îngrijotătoare.
Nimeni nu s-ar gândi să spună unui bărbat încruntat să își schimbe expresia. Consensul implicit este că omul respectiv este probabil ocupat cu rezolvarea unor probleme de importanță majoră. Unde vrem să ajungem cu asta? În 2021, încă mai există un dublu-standard când vine vorba de comunicarea non-verbală. O femeie încruntată este furioasă și neplăcută, iar un bărbat încruntat... inteligent. O femeie care zâmbește dorește să placă, iar un bărbat care zâmbește este sigur pe el.
2021, iar ca femei încă mai trebuie să explicăm des sexului opus că suntem perfect capabile să decidem cum ne simțim și cum ne exprimăm. Cum reconciliem asta cu dansul? Pe de o parte, oricine își dorește să danseze cât poate de bine. Să ofere dansului său profunzime, să comunice lumii ceva de însemnătate. Iar asta implică ocazional zâmbete. Dar ca followeri, ne confruntăm cu un risc. Acela ca expresia noastră să fie interpretată prin filtrul unor stereotipuri. Și ca în loc de ”mă simt bine”, zâmbetul meu să se traducă în ”vreau mai mult”. Așa că multe femei evită să zâmbească. Sau dacă o fac, o fac controlat. Nu prea mult, nu prea des, să nu transmită impresia greșită.
Este o asta o variantă pe termen lung? Nu. La fel ca în cazul tututor stereotipurilor de gen, soluția nu este să ne ajustăm la ele. Ideile se adaptează la oameni, nu invers. În urmă cu o sută de ani, o femeie care mergea pe bicicletă ajungea în ziar, la secțiunea ”moravuri ușoare”. Azi nimeni nu s-ar mai gândi să facă o asemenea asociere. Expunerea constantă ajută la normalizare și educare. Așa că vă încurajăm să zâmbiți. Nu pentru că societatea vă cere asta, nu pentru a fi plăcute. Ci pentru că e natural. Și pentru că e dreptul vostru. Iar dacă cineva îndrăznește să asocieze acestui gest alte sensuri, contraziceți-l. Expuneți-l public. Ridicolul are o putere educativă subestimată. Spuneți nu. Tare, răspicat, cu convingere. Iar cândva, într-un viitor nu prea îndepărtat, vor fi atâtea voci încât lumea va fi forțată să ne audă.
Zâmbetul se oferă, nu se pretinde
Revenim la ideea de la începutul articolului nostru. A procedat colegul nostru greșit, sugerând unei dansatoare să zâmbească? Categoric da. Deși suntem convinși că a făcut-o cu cele mai bune intenții. Din păcate, i-a lipsit contextul. Este greu să identifici un comportament ca fiind jignitor dacă nu ai fost expus la el, ca victimă. Dar asta nu reprezintă o scuză. Suntem datori să ne documentăm. Intențiile nu ne scuză acțiunile.
Pe de altă parte, înțelegem nevoia de feed-back. Uneori, ”zâmbește”, este pur și simplu expresia unei îndoieli. În clipa în care partenera îți zâmbește, ai confirmarea că dansul cu tine nu este un supliciu. Lipsa zâmbetului creează... nesiguranță. Și atunci cum putem proceda, ca bărbați? O variantă ar fi să abordăm situații de genul acesta altfel. În loc să ne întrebăm ”de ce nu zâmbește?” să ne întrebăm ”cum o fac să zâmbească?”. Iar dacă partenera este pare vizibil stingherită, luati-vă timp să vorbiți cu ea. Aflați ce o deranjează, întrebați-o cum o puteți ajuta. Ca în orice conflict, comunicarea este cheia. Asemenea dialoguri, deși consumatoare de timp, aduc tuturor un beneficiu pe termen lung. Ocazional femeile și bărbații vorbesc limbi diferite. :P A impune unuia ”limbajul” celuilalt este o reteță către dezastru. Așa că vă recomandăm să construiți un dicționar comun. Iar după să îl împărtășiți cu ceilalți.
Poziția SalsaAddicted Timișoara
La SalsaAddicted Timișoara, ne dorim să creăm un mediu sigur. Un loc unde oamenii pot fi ei însuși, fără teama că acest comportament va avea implicații neplăcute. Dacă la un moment simțiți că anumite cerințe contravin principiilor voastre, vorbiți cu noi. Promitem să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne adapta la voi.
Ca școală de dans, avem obligația de a vă introduce și în regulile nescrise de pe ring. Rețineți însă că acestea sunt strict recomandări. Ne dorim să vă vedem zâmbind. Dar mai mult de atât, ne dorim să fie zâmbete sincere.
Iar la final de zi, școala și ringul rămân locuri incluzive. Un loc unde ”zâmbăreții” pot conviețui fără probleme alături de ”încruntați”.