Dansul - între reguli și libertate

Afirmăm des că dansul este o formă de a ne elibera. De a scăpa de constrângeri, de a ne exprima necenzurat. Așa că pentru noii cursanți poate veni ca un șoc să constate că libertatea asta are vine cu reguli. Multe. Și că până să ajungă la un dans cu adevărat liber, vor trece printr-un lung șir de ”trebuie”.
Azi vorbim despre libertatea... condiționată.

De ce reguli?

În esență, dansul este un limbaj. Comunicăm cu partenerul, cu lumea, interpretăm, exprimăm, ascultăm. Dar orice limbaj este compus din... cuvinte. Iar acestea trebuie învățate.

Imaginați-vă pentru o clipă că doriți să spuneți lumii ceva. Aveți un mesaj important, doriți să îl împărtășiți. Dar apelați la un alfabet știut de voi, compuneți cuvinte și structuri gramaticale pe care nimeni nu le înțelege. Da, mesajul este transmis. Dar nu va putea fi înțeles. Nu ajunge să exprimăm, trebuie să o facem și într-un mod inteligibil.

Revenind la dans, figurile, postura, semnalele sunt modul în care ”dialogăm”. Și modul în care partenerul ne răspunde la mesaje. Odată ce noi și partenerul avem un limbaj comun, dobândim și bazele pentru a scrie o poveste. Conținutul ei ține exclusiv de noi.

Arta de a fenta regulile

Ați pățit-o toți la un moment dat. Priviți un dansator. Instinctul vă spune că e un dansator bun. Apoi îi analizați mișcările și ... nu mai înțelegeți nimic. Semnalele par diferite, figurile nu au aceeași structură ca cele predate la curs. Mulți s-ar putea să tragă concluzia greșită că omul respectiv ignoră regulile. Iar asta contrazice tot ce v-am spus mai sus, nu? Nu chiar 😊

Revenim la comparația cu limbajul scris. Gândiți-vă pentru o clipă cum comunicați cu un străin și cum comunicați cu un prieten. Analizați puțin mailurile scrise între doi colegi de departament la lucru. Când vorbim cu un necunoscut, avem tendința de a utiliza un limbaj formal. Alegem cele mai clare cuvinte, încercăm să nu lăsăm loc de dublu-sensuri. Cu prietenii, dialogul devine mai intim. Utilizăm glume știute de un cerc restrâns, facem referințe fără a le explica. Pratic, pornim de la limbajul standard și îi adaugăm simboluri. Similar, în mediul de lucru, avem tendința de a apela la prescurtări. Dar premisa este că vorbim cu o persoană care le înțelege.

În dans, lucrurile stau asemănător. Regulile se fentează uneori, da. Dar chiar și aceste modificări au un ”cod nescris” în spate. Uneori partenerii se cunosc de mult timp. Veți observa că pe măsură ce dansați salsa, bachata și kizomba în mod repetat cu un om, nevoia de semnale ”puternice” se estompează. Ne cunoaștem partenerul, putem reacționa la semnale mai subtile. Pentru noi, e firesc. Echivalentul la a vorbi mai încet, pentru că pur și simplu nu are sens să urlăm.

Mai intervine un aspect: gradul de experiență al partenerului. Doi dansatori avansați își vor permite ocazional să modifice figuri, să expermenteze, să se surprindă cu variații. Dar o fac conștienți de faptul că un partener se poate adapta din mers și va ”gusta” nuanța respectivă.

Indiferent de scenariu, rețineți un lucru. Doar o regulă cunoscută poate fi încălcată. Iar testul suprem al unui dansator bun este abilitatea lui de a reveni la baze. De a renunța, la nevoie, la stilizări și înflorituri, de a dansa pur, tehnic.

Arta de a fi liberi

Bun, avem reguli. Multe. Este recomandat să nu le fentăm, cel puțin nu la început. Păi și atunci, cum ne exprimăm, mai ales ca începători?

Avem mișcărie. Dar și acestea sunt condiționate de partener. Ce ne mai rămâne? Un întreg... arsenal. Muzica pe care alegem să dansăm spune ceva despre noi. Despre gusturile noastre, despre relația noastră cu dansul, chiar și despre cultura noastră muzicală. Cum alegem să intrepretăm muzica transmite, la fel, un mesaj.

Același lucru îl face și postura noastră. Expresia feței. Zâmbetul nostru sau absența lui. Modul în care relaționăm și ne ”jucăm” cu partenerul. Felul în care ne îmbrăcăm. Energia pe ca o punem (sau nu) într-un dans. Toate aceste elemente pot fi combinate în sute de moduri. Spun ceva despre noi și o fac într-un mod subtil, ce nu riscă să deranjeze partenerul. Da, mișcările rămân baza. Dar ele pot fi completate de toate cele de mai sus. Iar în momentul în care combinăm tehnica cu toate celelalte lucruri care ne definesc, ajungem să scriem o poveste. Una autentică, o poveste în care putem fi noi, necezurați și nespus de frumoși.