Al doilea blocaj - cum să-l depașești?

Într-un articol precedent povesteam despre momentele proaste de pe ring. În continuarea acelui subiect, ”atacăm” o temă chiar mai dureroasă: perioadele de platou.

Platoul

Ce este de fapt o perioadă de platou? În dans, este aproape sinonim cu o perioadă mai lungă de blocaj. Când orice am face, pur și simplu nu mai evoluăm. Niciun dansator nu este scutit de ele. Nu, nici chiar dansatorii nativi. Perioadele de platou ne lovesc pe toți la un moment dat, în forme diferite. Vestea bună este că perioadele de platou pot fi depășite. Vestea proastă este că cel mai probabil, după primul blocaj va urma un al doilea și chiar un al treilea.

Primul blocaj

Intervine relativ repede, undeva în primele luni de dans. Dăm de o figură pe care pur și simplu nu o întelegem. Sau asimilăm cu succes noțiunile de bază, dar ne simțim pierduți în momentul în care în ecuație intervin stylinguri și figuri mai complexe. Primului blocaj îi este asociată, în general, furia. Ne supărăm pe noi și ocazional proiectăm asupra grupului. Ne simțim frustrați de faptul că noi suntem ”stuck” în timp ce lumea din jur pare să evolueze fără efort. În acel moment, mulți dintre noi se vor simți tentați să se lase de dans. Easy way out... Decidem că dansul nu este pentru noi și ne vedem de drum.

Oricât de enervant ar fi, primul blocaj poate fi depășit relativ ușor. În fond, este legat de o cauză clar identificabilă. Nu știm ceva (sau mai multe ceva-uri). Fiind un blocaj strict de natură tehnică, el poate fi contracarat prin exercițiu. Știm ce nu știm așa că lucrăm la asta. Iar cu puțină persistență, lucrurile revin relativ repede la normal. Așa că dansăm și ne bucurăm, până când în scenă apare...

Al doilea blocaj

Iar aici lucrurile devin mult mai complicate. Al doilea blocaj poate fi considerat, la un anumit nivel, o ”depresie a dansatorilor”. Nu mai vorbim de o cauză concretă. Pur și simplu ne trezim într-o zi că mergem la cursurile de dans cu un sentiment de silă. Că explicațiile instructorilor trec pe lângă noi. Că regretăm timpul petrecut la sală, că tânjim după un moment de liniște. Și că dansul, ca activitate de ansamblu, și-a pierdut atractivitatea pentru noi.

Dacă prima perioadă de platou este caracterizată de furie, celui de-al doilea blocaj îi este asociată deseori... apatia. În momentul când intervine, deja avem câteva luni sau ani de dans la activ. Viața noastră s-a ”așezat” în jurul dansului. Ne simțim obligați să continuăm, deși găsim tot mai puține motive să o facem.

Mai intervine o complicație. Sentimentele pe care le experimentăm sunt greu de verbalizat. ”Mi s-a rupt firul” e o explicație incompletă. Iar lumea e setată pe cauze concrete. Așa că șansele să găsim ajutor de la ceilalți sunt mici. Așadar, cum gestionăm acest blocaj? Mai jos câteva variante, cu mențiunea că acestea trebuie adaptate la fiecare om:

Metoda ”f**k it”

Renunțăm la orice pretenții legate de dans. Uităm de dorința de a evolua, ne acceptăm starea și nu ne chinuim să o combatem. Alegem în schimb să ne bucurăm de moment. De o melodie, de un contact vizual. Să luăm din dans frânturi de fericire, acolo unde le mai găsim. Și să persistăm cu speranța că firul rupt se va încâlci cândva la loc, fără nicio intervenție din partea noastră

Luăm distanță

Uneori trebuie să facem un pas în spate pentru a privi mai clar. Când vine vorba de dans, distanța are uneori darul de a ne aduce mai aproape. Căutați un nou hobby. Experimentați ceva nou, bucurați-vă de high-ul oferit de o nouă activitate. Uitați de dans și de noi 😊. E ok așa. Iar cândva, când vă așteptați mai puțin, veți auzi o melodie. Și vă treziți că din nou faceți pas de bază în Uber. În acel moment, probabil o să vă lovească dorul. Cu puțin noroc, veți reveni pe ring. Și veți constata că tot ce simțiți e euforie și că toată antipatia față de dans a fost uitată.

Privim în noi

Uneori pierderea unei pasiuni poate fi doar un simptom. Poate că per ansamblu ne simțim mai obosiți. Poate că o parte din noi încearcă să ne spună ca a venit timpul să facem altceva. Poate că tot ce am ratat pe alte planuri începe să își arate costul real.

Dacă acesta e cazul și la voi, deja aveți la îndemână o soluție. Reașezați piesele. Decideți care sunt prioritățile voastre și lucrați la ele. Este frumos și poetic să afirmăm ca dansul e rațiunea existenței noastre. Dar nu e nimic rușinos în a ”retrograda” o pasiune. Rămânem dansatori și dacă nu frecventăm fiecare curs. Dacă nu mergem la toate party-urile, dacă lăsăm timp pentru altceva. Dansul nu renunță la noi. Ne așteaptă frumos într-un colț, până când suntem gata să revenim la el.

De la o vârstă încolo, constatăm că unele alegeri nu prea lasă loc de căi de mijloc. Ori renunțăm la ceva, ori reparăm ce nu funcționeză. Și știm cu toții ce anevoios este să recompunem un tablou din cioburi. Mereu îi vom vedea crăpăturile. Dar crăpăturile nu sunt neapărat ceva rău. Japonezii au adus asta la rangul de artă, prin Kintsugi. Repară bucățile rupte cu aur, scot în relief o istorie, în loc să o ascundă. Noi putem face același lucru.