Despre muzică, altfel

Când decidem să ne apucăm de cursuri de dans, puțini o facem din pasiune pentru un anumit stil. Suntem la început, când diferențele între salsa, bachata, kizomba sau cha cha cha sunt încă vagi. Alte argumente cântăresc mult mai mult. Oamenii pe care deja îi cunoaștem, ofertele de cursuri disponibile la un moment dat și... muzica. Alegem uneori salsa sau bachata pentru că ceva din noi rezonează cu melodiile. Sau pentru că am fost deja expuși la ele. Muzica ne atrage în sala de dans, devine un prim aliat într-un univers nou, încă plin de necunoscute.

Dar tot muzica sfârșește prin a ne crea primele dificultăți. Pe măsură ce ne familiarizăm cu noțiuni precum ”ritm”, ”cadență”,”timpi” sau ”muzicalitate”, ajungem să ne îndoim de propria noastră capacitate de a înțelege cu adevărat muzica. Ne întrebăm dacă suntem, măcar puțin, capabili să simțim și să interpretăm melodiile pe care dansăm. Da, suntem. Toți, fără excepție.

Fiecare viață are o coloană sonoră

În ”Sing you home”, Jodi Picoult creează o întreagă poveste în jurul ideii că orice viață poate fi rezumată într-un playlist:

“Every life has a soundtrack. There is a tune that makes me think of the summer I spent rubbing baby oil on my stomach in pursuit of the perfect tan. There's another that reminds me of tagging along with my father on Sunday morning to pick up the New York Times. […] If you ask me, music is the language of memory.”

Oamenii rezonează instinctiv cu muzica. Atunci când suntem copii, ne liniștim pe ea. Ca adolescenți căutăm răspunsuri și înțelegere în melodii. Ca adulți, o evadare. Facem lucrurile acestea fără să ne întrebăm măcar odată dacă înțelegem muzica. O simțim și asta ne ajunge. Muzica umple un gol, satisface o nevoie, devine partener de conversație, liant social și mai târziu, vocea amintirilor. În viața reală, muzica este o sursă de relaxare. De ce ar deveni, pe ringul de dans, o sursă de stres?

Muzicalitate versus sensibilitate

Ca dansatori, tindem să punem la început semnul egal între muzicalitate și sensibilitate. Și totuși, cele două, deși complementare, diferă.

Muzicalitatea se învață. Da, există oameni care au ”ureche muzicală”. Persoane care pot distinge ritmul mai ușor, dansatori care îți pot oferi în câteva secunde o listă completă a instrumentelor care compun o secvență dintr-o melodie. Pentru toți ceilalți, există tehnici de îmbunătățire a muzicalității. Iar expunerea este una din cele mai eficiente astfel de tehnici. Ascultăm o melodie odată. Apoi ne zeci, sute de ori. Și pe măsură ce facem asta, descoperim tot mai multe despre ea. Îi înțelegem ritmul, ajungem să îi cunoaștem pauzele, versurile, structura. Astfel transformăm o necunoscută, în ceva familiar. Într-un facilitator al dansului.

Muzicalitatea cere exercițiu. Învățarea ei, intenționalitate.

În opoziție, sensibilitatea noastră la muzică se dezvoltă subtil, dar ferm, de-a lungul vieții. Ea ne face să ne întristăm spontan la auzul unor note. Sau ne simțim brusc energizați când melodia potrivită pornește pe fundal. Asociem frânturi din propria noastră poveste cu un ritm, un instrument, un vers. Iar când melodia respectivă reapare, într-un alt context, umple de semnificații un moment aparent banal. Dansul ne ajută să transpunem aceste semnificații într-o formă vizuală. Să le împărtășim cu lumea.

Muzicalitatea ne ghidează mișcările. Ne duce dansul la alt nivel prin felul în care pășim, prindem ritmul sau accentele. Dar sensibilitatea, odată exprimată, oferă un alt fel de profunzime. Ce simțim în raport cu o melodie ne influențează expresia feței, nivelul de energie pe care îl punem într-un dans, chiar și relația cu partenerul de dans. Iar când combinăm cele două, pot ieși lucruri minunate. Vă invităm să explorați puțin aceste oportunități. Alegeți o melodie, oricare. Puneți-o pe repeat. Și analizați ceea ce simțiți în raport cu ea. Apoi dansați. Indiferenți, de data aceasta, la ritm, pași sau tehnică. Scrieți-vă povestea. Iar apoi, dacă vreți, împărtășiți-o cu noi pe ringul de dans.

Cât despre muzicalitate, nu vă lăsați intimidați. Se învață 😊. Iar ca școală, facem tot ce putem pentru a face acest proces cât mai plăcut. În 2 iulie vă așteptăm, alături de Adrian Popița, la un mini-bootcamp unde emoțiile se vor împleti în mod firesc cu muzicalitatea și puțină psihologie a dansului. Ne vedem sâmbătă!