FOMO vs. JOMO – sau ce pierzi și ce câștigi la cursurile de dans?

Când vorbim despre beneficiile dansului, cap de listă este faptul că ne obligă să fim prezenți. În asta constă magia și dificultatea lui. Indiferent că dansăm salsa, bachata sau kizomba, suntem nevoiți să fim acolo, mental și fizic. Ringul de dans ne fortează să lăsăm totul la o parte. Când muzica pornește, nu mai e loc de griji, emoții și drame existențiale. Lumea din jur este redusă la un decor în care evoluăm. În cele câteva minute cât durează un dans, suntem, noi, partenerul, muzica și atât.

Dar cum ajungem la acest nivel de ”detașare”? Și mai ales, este acest lucru de dorit? Vestea bună este că deja avem tot ce ne trebuie pentru a fi prezenți și perceptivi. Vestea proastă este că deseori ne opunem inconștient acestui lucru. Trăim într-o lume unde multitaskingul a devenit un fel de religie. Ni se cere să jonglăm zi de zi mai multe taskuri simultan, cât mai bine și mai rapid. A te concentra strict pe un singur lucru devine sinonim cu ineficiența. Azi este despre un altfel de ”back to basics”. De ce este necesar să fim prezenți și cum putem obține acest lucru?

Se tot vorbește despre un al 6-lea simt și acesta a fost identificat de curând ca fiind propriocepția. La ce ne folosește și de ce e catalogat ca “al 6-lea simț”?

Oricat de simplu ar părea, fără propriocepție nu am reuși să îndeplinim acțiuni uzuale. Nu am putea să trecem printr-un gol de ușă, să ne urcăm în mașină, să taiem o felie de pâine. La bază, propriocepția este o iluzie, deoarece creierul nostru se antepregăteste pentru ceea ce crede ca se va întampla. Și astfel nu ne izbim de tocul de la ușă; nu dăm cu capul în caroserie în drumul nostru spre cheile uitate în cotieră; nu ne tăiem degetele când ne e foame.

Dar propriocepția ne ajută să facem și mișcări uzuale, mai complexe. Putem să ne strecurăm prin mulțime când coborâm din autobuz, să mergem cu bicicleta prin trafic. Putem să facem sport împreună cu alte persoane, să dansăm. Oricât de clișeu ar putea fi, cu ajutorul proprioceptie “we live to see tomorrow”.

Și acum ajungem la subiectul nostru, dansul și cum ne ajuta el să ne dezvoltam propriocepția. Și de ce ar fi bine să o dezvoltăm? Cum ne dezvoltăm atenția la propriul corp într-o lume plină de “zgomot”?

”Zgomotul” în care trăim ne îndepărtează de propria persoană. Zi de zi suntem supuși la zeci de stimuli concomintent. Gălăgia din trafic, conversațiile altora, mirosuri, decoruri încărcate. Toate acestea ne distrag și ne solicită nervos. Astfel trăim mai mult în exterior decat în înterior ceea ce este o pierdere de sine. Ne rămâne prea puțin timp să analizăm ce ni se întâmplă și de ce. În general revenim la sine abia când corpul ne cere acest lucru. Când o stare negativă ne obligă să ne supunem analizei. Chiar și atunci suntem tentați să ne tratăm cu superficialitate. ”E o zi proastă, trece”. Mult prea rar ne alocăm timp să simțim în mod conștient.

Din acest punct de vedere, dansul ne obligă la o schimbare de paradigmă. Vine să contrazică un mod de viață caracterizat de viteză și ocazional de superficialitate. Când dansezi nu te poți gândi la altceva, esti conectat cu tine și, preferabil, cu partenerul. Este aceasta o pierdere sau un câștig?

Pentru a răspunde acestei întrebări, trebuie să introducem două concepte noi: FOMO și JOMO. FOMO se referă la "fear of missing out" și este filosofia în baza căreia mulți dintre noi acționăm. Din teama de a rata ceva esențial, ajungem să facem multe lucruri, chiar sacrificând calitatea. FOMO este motivul pentru care stăm lipiți de telefon când cei dragi sunt la un pas distanță de noi. Și la un nivel mai profund, FOMO explică bună parte din stările negative cu care ne confruntăm zilnic. Din dorința de a le face pe toate, ajungem să nu ne mai bucurăm de nimic.

În opoziție cu FOMO avem JOMO = "joy of missing out". Acest mod de gândire este mult mai axat pe propria persoană. Sărbătorim pauzele și clipele de liniște. Trăim în prezent.

Revenind la dans, este hiperconcentrarea impusă de acestă activitate un plus sau un minus? FOMO ne spune ca ar fi o pierdere. Da, preț de câteva clipe ratăm lucuri. Pierdem momentul când un prieten pășește pe ring și nu aflăm in timp real ultimul update pe Facebook. Dar câștigăm ceva mult mai important: conexiune.

Abolirea zgomotului înseamna concentrarea simțurilor asupra unui singur subiect. Ca o dulce ironie, in dans, deși acționăm în continuare ca doi indivizi, formăm un tot. Un întreg ce simte muzica și o interpretează. Un întreg cu patru picioare, patru mâni și... două suflete. Când dansăm e vorba despre noi și în loc de FOMO, cultivăm JOMO. Pentru ca a dansa înseamna să fi prezent în tine, într-o formă mult mai completă. Ne concentrăm asupra unui întreg supus constant schimbării. Suntem alții, cu fiecare melodie nouă și cu fiecare partener nou. Și cu fiecare dans, perspectiva noastră asupra lumii devine puțin mai completă.

Ca să dansezi în pereche ai nevoie de al 6-lea simț. Fara proprioceptie, partenera ta de dans ar putea fi la fel de bine și un sac de cartofi. Dar cum ne dezvoltăm acest simț? Făcând alegeri și exersând.

La SalsaAddicted Timișoara nu avem prea multe reguli. Cultivăm libertatea individuală în limitele bunului-simț și acceptăm pe oricine, cu calități și defecte. Dar avem o recomandare la care ținem: fără telefoane la cursurile de dans. Timp de 50 de minute cât durează lecția vă încurajăm să fiți prezenți nu doar fizic ci și mental. Restul e...muzică.

Nu e ușor să privești un străin în ochi. Să ai încredere în el, să îți deschizi, prin mișcări, sufletul în fața lui. Partner work-ul ne obligă să fim vulnerabili. Dar vulnerabilitatea aceasta este forma supremă a curajului. Când dansăm, încetăm să ne mai ascundem. Așternem în fața noastră și în fața lumii întreaga noastră încărcătură emoțională. Nu mai avem posibilitatea să interpunem un ecran între noi și sentimentele noastre. Ocazional ajungem la revelații care s-ar putea să ne sperie. Din fericire, avem la îndemână cea mai frumoasă formă de defulare: dansul. O pasiune care transformă orice emoție în ceva frumos. Tristețile noastre, durerile, pierderile dar și bucuriile, toate au potențialul de a ieși la lumină într-o nouă formă. Una nemascată, autentică, eliberatoare.

La inArt STUDIO Timișoara învâțăm să dansăm. La final de zi, dansul poate fi o cale spre ceva mult mai profund. Dansul ne învață să fim prezenți. Și că din când în când, să pierzi înseamnă să câștigi. Dăm la o parte tot ce este în surplus, tot ce ne apasă sau ne îngrădește. Și astfel ajungem să ne apropiem mai mult de noi. Să ne redescoperim, într-o formă mult mai autentică.