Caratină – sau ce contează de fapt?

La aproape un an distanță, inevitabilul s-a produs. Suntem din nou în carantină. Fărâma aceea de normalitate pe care ne-am chinuit să o recuperăm în ultimele luni s-a dus iar. Muzica s-a oprit, iar la inArt STUDIO luminile sunt stinse. Dansul, socializarea și libertățile noastre sunt din nou pe on hold.

În primul lock-down încă mai găseam căi să ne păstrăm motivați. Ne amăgeam că situația e temporară și găseam modalități să profităm de pauza respectivă. O parte dintre noi și-au atins, poate, niște obiective demult amânate. Ordine în casă și în gânduri, dietă, timp pentru cei apropiați. La un an distanță asemenea țeluri nu mai sunt în măsură să ne motiveze. Cu toții suntem sătui de pauze luate forțat. Impactul ultimului an își spune cuvântul. Suntem mai obosiți, mai irascibili și toți, absolut toți, vrem să se termine. Prima carantină a fost despre reinventare. A doua e strict despre supraviețuire. Iar fix despre asta dorim să vorbim azi. Cum supraviețuim când lucrurile o iau încet dar constant la vale?

Răspunsul îl găsim, din nou, în dans. Dacă reflectăm puțin asupra lecțiilor desprinse din cursuri, vom constata că ele își găsesc aplicabilitatea în toate momentele de criză. Așadar, mai jos, un mic survival kit pentru următoarele două săptămâni.

You first

La ultimul curs de partnerwork, Dan lansa o idee puțin... neașteptată. Ne-a spus că cea mai importantă persoană în dans suntem noi. Ușor paradoxal, dacă ne gândim că dansul este în esență o activitate ce implică un parteneriat. În realitate, două jumătăți se pot completa doar dacă se cunosc suficient de bine ca indivizi. În salsa, bachata sau kizomba, suntem puși deseori în situația de a compensa. Compensăm lipsa de viteză a partenerului, îl ajutăm să revină pe ritm, ne adaptăm la corpul lui. Toate aceste lucruri devin posibile doar după ce ne cunoaștem suficient de bine pe noi. După ce am identificat ce ”scârțâie” în propria tehnică, ne putem ocupa și de partener. Cum se aplică asta în viața de zi cu zi? Prin ceea ce numim egoism sănătos.

Dacă vă numărați printre oamenii care au constant nevoie de activitate, e ușor să deveniți ”busy bodies”. Carantina o să vă facă să luați mai mult decât puteți duce, doar pentru a masca un gol. Mulți veți prelua activități extra la lucru sau vă veți face liste nesfârșite de taskuri. Pare tentant, dar în fond este un comportament nociv. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să avem grijă de noi. Să ne oferim acel minim necesar pentru a putea face față stresului. Așa că aveți grijă de voi. Odihniți-vă, permiteți-vă o zi de leneveală fără remușcări. Citiți o carte, angajați-vă într-o activitate doar pentru sufletul vostru. Și uitați puțin de ”trebuie”. Toți trăim sub teroarea timpului pierdut. În perioada asta, fear of missing out se accentuează în mod justificat. Da, ratăm oportunițăți. Dar avem și șansa să ne creăm altele noi. În dans revenim în mod constant la baze. Simplificăm, renunțăm la styling și analizăm esența. Carantina pare un moment potrivit să facem ceva similar cu propria noastră viață.

Conexiune

Poate că am putea trata carantina cu mai mult umor dacă nu ne-ar ține departe de anturajul nostru. În perioada asta, chiar și cei mai introvertiți oameni admit că au nevoie de ceilalți. Doar că mulți rămân în stadiul acesta. Admit, dar nu acționează.

În dans, căutăm constant conexiunea. A ajuns să ni se pară normal să susținem privirea unui străin pe ring. Să ne atingem partenerul, să îi zâmbim. Dar în afara ringului încă ni se pare revoltător să sunăm pe cineva și să îi spunem ”vreau să vorbesc”. Ne e teamă să admitem că suntem singuri, că avem nevoie unii de alții. Asta deși e o nevoie cât se poate de normală. Suntem ființe sociale, suntem condiționați să interacționăm și să împărtășim. Așa că azi vă invităm să puneți mâna pe telefon. Uitați de aplicațiile de mesagerie. Sunați. Poate fi un prieten sau un om cu care nu ați mai vorbit de ceva timp. Întrebați-l cum se simte și fiți sinceri când faceți asta. Povestiți cum vă simțiti voi. Stările proaste devin mai ușor de tolerat când sunt împărtășite. Iar la SalsaAddicted am reușit să atragem de-a lungul anilor o mulțime de oameni faini. Căutați-i, spontant, fără motiv și invitați-i la o cafea virtuală. S-ar putea să vă facă ziua mai frumoasă.

Asumare

Suntem în 2021 și încă ne mai ferim de cuvinte ca ”depresie” și ”anxietate”. Încă mai persistă acea presiune socială stupidă de a părea ok indiferent de circumstanțe. Mic reality check: intrăm în al doilea an de pandemie. Nimeni nu e ok. Chiar și cei mai optimiști dintre noi am acumulat un bagaj semnificativ de temeri, frustrări, anxietăți. Putem să le ignorăm, evident. Dar e o șansă mare ca tot balastul acela acumulat să facă bum fix când ne dorim asta mai puțin. Alternativa este asumarea.

Cursurile de dans sunt structurate pe grade de dificultate. Și devine rapid clar pentru orice începător că nu are ce căuta la un curs de improvers. Nu pentru că cineva îi spune asta, ci pentru că dansul te obligă să fii sincer cu tine. Să analizezi unde te afli la un moment dat și să evoluezi spre un nivel superior. Este o lecție deprinsă relativ ușor de toată lumea. Asumarea este, în esență, calea care te ferește de penibil și belele. Când dansezi cu un partener mai avansat, un ”sunt începător” va modifica total relația cu celălalt. În loc de critici vom primi zâmbete de încurajare. Culmea, și asta pare firesc. Dar când vine vorba să generalizăm acest principiu și să îl aplicăm în afara dansului, ne poticnim. Așa că vă propunem un experiment. La următorul meeting sau data viitoare când vă oprește un polițist să vă controleze declarația, zâmbiți și spuneți exact ce simțiți. Fără scuze, fără agresivitate, fără vină. Când e cazul, spuneți simplu ”am o zi proastă azi”. Posibil să constatați că lumea este mult mai tolerantă cu ”pasele proaste” decât ați crezut.

Rutină

Inima oricărui dans este pasul de bază. Îl repetăm de mii de ori la cursul de începători. Avansăm și visăm la figuri complexe. În schimb primim același referen, ușor modificat. ”Nu ai o bază solidă”, ”calcă-ți toți pașii”, ”nu puncta”. Oricât ne învârtim (metaforic și nu numai) toate drumurile duc la pasul de bază. La #getFIT, Claudiu ne spune că o mișcare devine cu adevărat "a noastră" după 100 000 de repetări. Realitatea de pe ring confirmă această afirmație. Rutina și repetiția sunt baza pentru performanță.

În viața de zi cu zi, rutina ne ancorează. Este remediul cel mai simplu în fața haosului care ne înconjoară. Putem face față mult mai ușor imprevizibilului dacă avem câteva repere clare; câteva momente-cheie când știm cu exactitate ce se va întâmpla. Un cappuccino dimineața, pe balcon, cu telefonul pe silent. Un power-nap la prânz, între două ședințe. 15 minute de lectură înainte de culcare. Sunt gesturi triviale, ușor de implementat, cu impact semnificativ. În plus, le putem integra foarte ușor cu alte ”tehnici de supraviețuire”. Rutina nu e în mod necesar solitară. Alocați-vă câteva minute pe zi în care vorbiți cu prietenul cel mai bun. Sau priviți același film pe Netflix într-un grup mai mic. Orice alegeți, bucurați-vă de momentele acelea rare când viața e predictibilă.

Muzică

Și revenim la remediul nostru favorit ... muzica. Atunci când orice altceva eșuează, muzica ne oferă o cale de ieșire. Pe ringul de dans, ne contopim cu muzica pentru a uita de prezent. Iar cu puțină imaginație, ne putem bucura de aceleași efecte și singuri. Așa că selectați playlist-ul favorit, dați boxele la maxim și dansați. De data asta, fără reguli. Uitați de pași, timpi, ritm, secvențialitate. Doar... savurați momentul și contopiți-vă cu muzica. Voy a reír, voy a bailar/ Vivir mi vida, la la la la ... sorry Bubu :P.

Am spus-o de multe ori și nu ne săturăm să repetăm asta. Valoarea unei școli constă în oamenii ei. Da, inArt STUDIO e temporar închis. Dar în fond, e doar un spațiu. Unul drag, a doua casă pentru mulți dintre noi, dar nicidecum centrul SalsaAddicted. Centru școlii sunteți voi. Cu râsetele voastre, cu micile voastre drame, cu personalitățile voastre unice. Dansul ne-a apropiat, dar nu este singurul lucru care ne ține aproape. Când dansurile ne sunt furate, rămân alte lucruri la fel de importante: conexiunea, grija față ceilalți, reziliența. Sunt valorile care ne definesc și care ne vor aduce la liman și de data asta. Până când ne vom revedea în persoană, vă invităm să cultivăm împreună aceste valori. Scrieți-vă, împărtășiți momente sponane din viața voastră, învitați-vă la dansuri virtuale, lăudați-vă cu ce gătiți (nu tu, Ioaniciu). Împreună vom depăși și acest hop, iar cu puțin noroc vom ieși din el mai puternici și mai uniți.

Până când ne vom revedea, vă trimitem multe îmbrățișări virtuale.

Cu mult drag și dor, Echipa SalsaAddicted.