Cursurile de dans private
July 20, 2021
Viața în pași de dans
August 4, 2021Masculinitatea în dans
– despre control și încredere.
În urmă cu câteva săptămâni, scriam despre ”Feminitatea în dans”. În articolul respectiv, concluzionam că feminitatea este... deschisă interpretării. Azi continuăm seria respectivă, cu un subiect la fel de spinos. Cum împăcăm ideea de masculinitate cu dansul?
Percepția arhaică
Istoric vorbind, ideea de masculinitate implică anumite atribute clar definite. Spunem ”masculin” și ne gândim la forță. Cuvântul este deseori asociat cu o anumită brutalitate și rezistență la emoții. O persoană masculină este directă, orientată spre rezultate și tinde să își interiorizeze trăirile. Este logică, independentă, ocazional competitivă. În ultimii ani, definiția de mai sus și-a pierdut puțin din rigiditate. Treptat, devine acceptat la nivel social că manifestarea emoțiilor și înclinația către estetică nu anulează cuiva din masculinitate. Din contră, în contextul potrivit ajung să fie privite ca semne de putere.
În dans
Totuși, când vine vorba de dans, anumite idei învechite încă au tendința să persiste. Când un bărbat anunță că s-a apucat de cursuri de dans, consensul tinde să fie că s-a înscris ca să ”agațe”. Iar dacă dansul nu se dovedește a fi doar o inspirație de moment, încep, uneori miștourile.
Nu ne propunem să combatem ”idei fixe” în acest articol. Cât timp vor exista dansatori și dansatoare, vor exista și oameni care să îi privească de sus și să le pună etichete. E riscul asociat oricărei pasiuni- mereu se vor găsi oameni să o critice. În schimb, încercăm să căutăm răspunsul la o întrebare firească; împlică dansul renunțarea la definiția arhaică despre masculinitate?
Raspunsul pe scurt: da și nu.
Emoție, empatie, expunere
Fără emoție, dansul este doar o maimuțăreală. Iar dacă la început suntem prea prinși în tehnică, pe măsură ce evoluăm vom dori să oferim dansului nostru profunzime. Acest lucru se obține doar în momentul în care ne permitem să simțim și să ne exteriorizăm trăirile. Pentru persoanele care au trăit până atunci cu ideea că ”un bărbat își ascunde emoțiile” poate fi un exercițiu dificil.
Un dans implică un partneriat. Chiar dacă dansăm cu o persoană doar câteva minute, nu putem face abstracție de ea. Ca leaderi, trebuie în permanență să ne raportăm la partneră. Să îi intuim nu doar nivelul tehnic ci și personalitate și starea de moment. Ne adaptăm leading-ul nu doar la tehnica partenerei ci și la nivelul ei de energie. Un dans devine cu adevărat bun când intuim ceea ce o partneră își dorește de la acel dans. Într-un anumit context, o persoană va prefera figurile energice, care dau bine la public. Dar sunt și ocazii când follower-ul nostru va prefera un dans... mai chill. Ține de noi să ”citim” partenera și să ne adaptăm la ea. Practic, dansul ne obligă să fim empatici.
Evident, putem să ignorăm ”semnalele” date de follower. În acest caz, dansul devine un exercițiu ridicol de putere, din care partenera iese lezată, iar lead-ul cu un high de moment. Doar că pe termen lung această strategie ne va ostraciza. Lumea dansează ca să se simtă bine. Iar un partener care nu ține cont de nevoile celuilalt, va sfârși cel mai probabil ignorat și refuzat.
Nu în ultimul rând, dansul ne expune. Este o limită până la care putem controla ce se întâmplă pe ring. Dar și cel mai bun dansator va sfârși la un moment dat cu talpa pe picioarele cuiva. Sau va constata că avea o expresie dubioasă fix în momentul în care a fost fotografiat. În dans, ne asumăm că vom gafa. Și că uneori, pentru scurt timp, vom părea ridicoli. Din fericire toate acestea se uită în momentul în care începe altă melodie 😊.
Tehnică, putere, postură
Până acum, am menționat elementele prin care dansul ne obligă să ”deviem” de la ideea tipică de masculinitate. Dar la fel de adevărat este că dansul și întărește o parte din atributele asociate în mod normal bărbaților.
Salsa, bachata și kizomba implică în egală măsură control și încredere. Dar la un anumit nivel, încrederea aceea se construiește din control. Ca followeri, suntem mult mai tentați să ne lăsăm pe mâna unui leader stăpân pe tehnică. Un om care reușește să facă figuri aparent complexe în mod relaxat. Este o dexteritate ce se obține doar în timp, doar prin repetiție constantă. La un anumit nivel, dansul este un exercițiu de anduranță. Repetăm același lucru iar și iar, luptăm cu propriile limitări, depășim blocaje... până când ajungem la o versiune care ne mulțumește.
Nu putem neglija nici impactul pe care dansul îl are asupra ținutei noastre. Inevitabil, la un moment dat în timpul cursului ni se va spune ”stai drept”. Și ni se va repeta acest lucru atât de des, până când ne va intra instinct. Dacă petrecem suficient timp la o școală de dans, impactul ei se va simți și în viața noastră de zi cu zi. Ne va veni mai firesc să mergem cu capul sus. Să zâmbim. Să fim galanți.
La nivel de mișcări, vom constata, cu timpul, că devenim tot mai atenți la corpul nostru. Mersul nostru va suferi schimbări, gesturile noastre vor deveni mai precise și mai controlate. Vom deveni mai grațioși, dar nu într-un mod efeminat. Grația are multe nuanțe, iar unele dintre ele se suprapun, surprinzător, cu ideea de masculinitate. Un om sigur pe sine, care dă impresia că este in control, atrage atenția.
Identitatea noastră nu ar trebui să țină cont de definiții. Ca oameni, suntem datori să fim cea mai bună versiune a noastră. Atât. Standardele vremii ar trebui să acționeze doar ca sursă de inspirație, nicidecum ca reguli. Dar cine suntem și cum reflectăm această identitate ține strict de noi. Dansul rămâne, în esență, o formă de exprimare și de conectare. Da, când dansăm putem fi oricine și orice. Putem experimenta cu identități, putem ironiza, explora, imita. Însă cel mai frumos și plin de substanță dans este acela în care îndrăznim să fim noi, liberi de constrângeri de orice natură.