Viața în pași de dans

Într-un articol anterior vorbeam despre cum dansul ne ajută să navigăm anumite momente critice. În acel context abordam dansul ca un toolkit. O pasiune care ne oferă și mecanisme de coping, necesare în anumite situații sociale. Azi aprofundăm ideea respectivă și vorbim despre valori.

Dar înainte de asta, o mică observație. Influența oricărei activități sau conexiuni în viața noastră dobândește intensitate cu timpul. Inițial deprindem câteva ... reflexe. Învățăm să răspundem într-un anumit mod într-un anumit context. Invităm în mod ”corect” pe cineva la dans; zâmbim în timpul dansului; acceptăm un refuz cu grație. Pe termen lung însă, toate aceste ”răspunsuri” au tendința să se unească în ceva mai profund. Deja nu mai acționăm doar la stimuli. Ne ghidăm acțiunile și deciziile importante ținând cont și de anumite principii pe care o pasiune ni le-a insuflat. În acest punct, deja pasiunea începe să aibă impact asupra identității noastre. Iar deseori, odată cu o nouă pasiune, setul nostru de valori ni se modifică sau ni se nuanțează.

Azi vorbim puțin despre aceste valori.

Echilibru și eleganță

Știm deja că unul din cele mai importante lucruri în dans este o postură corectă. Este primul lucru care iese în evidență pe ring. Înainte să apucăm să analizăm tehnica, pașii și styiling-ul unui dansator, îi observăm ținuta.

În afara ring-ului, un om cu o ținută corectă va transmite un mesaj despre sine. Doar uitându-ne la el, vom deduce că este o persoană sigură pe sine; un om care se respectă pe sine, deci automat un om care este în măsură să îi respecte și pe ceilalți.

Dar adevărata valoare a unei posturi se resimte, surprinzător, la interior. Vă propunem un exercițiu. Data viitoare când aveți un moment mai prost, ajustați-vă ținuta. Îndreptați spatele, relaxați umerii, ridicați capul. Priviți-vă în oglindă, după aceea faceți câțiva pași. Veți constata că deja vă simțiți puțin mai bine. De ce? Pentru că în momentele critice, avem nevoie de iluzia controlului. Avem nevoie de ceva care să ne facă să ne simțim bine cu noi. Iar un gest atât de banal ca ajustatul poziției ne oferă fix asta.

Dansul este un exercițiu de precizie și control. Ne obligă să fim atenți la pașii noștri, ne forțeză să ne observăm gesturile, să ne strunim brutalitatea. Ajungem să ne preocupăm de estetica mișcărilor noastre. Să analizăm impactul următorilor noștri pași.

Odată dobândite, aceste calități ne conduc și în afara ringului de dans. Ajungem să apreciem și să cultivăm eleganța. Să ne privim relațiile cu alți ochi. Ne vine mai ușor să gândim pe termen lung, să fim mai moderați când să impune. Dar mai ales, dobândim o apreciere nouă petru frumusețea lipsită de artificii. În dans, câteva mișcări simple executate corect vor avea mereu câștig de cauză în fața unui styling ”zgomotos”. În viață, vom ajunge să acordăm o valoare nouă interacțiunilor ”blânde”, lipsite de teatralitate.

Forță și verticalitate

Uzură și control. Dacă ar trebui să ne limităm la a spune un lucru important despre dans, vom spune asta: nimic nu se obține ușor. Chiar și dansatorii nativi vor putea să confirme. Talentul ajută, dar trebuie susținut de muncă. Muncă constantă, muncă repetitivă, muncă frustrantă.

Odată ce alegem calea dansului, alegem și calea asumării. Evoluăm doar în clipa în care ne privim în mod critic și ne acceptăm greșelile. Abia când ne identificăm punctele slabe și alegem să lucrăm la ele. Abia când acceptăm că unele victorii vin în timp. În termeni de valori, dansul ne va cultiva răbdarea. Respectul față de munca noastră și a altora. Dar mai ales, ne va face mai conștienți de propriile noastre resurse.

Există multe feluri de forță. Cea brută, necoordonată, explozivă. Se manifestă cu intermitențe și ne califică drept imprevizibili. Dar dansul cultivă o alt fel de forță în noi. Forța de a ne pune corpul și mintea la încercare, iar și iar. Forța de a fi sinceri cu noi și cu lumea. Puterea de a ne etala neajunsurile pe un ring plin ochi, cu zâmbetul pe buze.

Da, dansul ne face puternici. Dar e o putere ce atrage, tocmai pentru că se manifestă subtil, prin rezultate și nu prin violență.

Încredere și conectare

Lumea în care evoluăm cultivă neîncredrea. În contextul recentei pandemii, am devenit tot mai obișnuiți să vedem în oamenii din jurul nostru inamici. Conexiunile tind să se stabilească după perioade lungi de tatonare. Ne analizăm interlocutorii, îi judecăm, poate chiar îi testăm. În clipa în care le oferim încredere, o facem condiționat.

Fără să ne dăm seama, trăim sub teroare. Teroarea că am putea pica un ”test” al oamenilor din jurul nostru, că am putea rămâne singuri, ostracizați, etichetați.

Iar apoi vine dansul și spune ”la naiba cu toate”. Ne face să acceptăm încrederea în ceilalți ca pe ceva normal. Să oferim apropiere, conectare. Să ne expunem cu toate vulnerabilitățile. Să luăm în brațe pe un om iar și iar chiar dacă ne-a călcat pe picioare. Treptat, vom constata că ne vine tot mai greu să tranzităm înapoi la realitate. După ne petrecem timp de ani câteva ore pe ringul de dans, deschiși și vulnerabili, începem să ne îndoim de utilitatea ”zidurilor”. Ajunge să ni se pară obositor să ținem oamenii la distanță. Știm acum câte momente frumoase ne poate oferi o interacțiune. Așa că ajungem să fim mai deschiși. Și, surpriză, oamenii din jurul nostru se deschid și ei. Nimic nu este mai frumos și mai curativ decât o dovadă de încredere, într-un climat general de suspiciune.

Pasiune și bucurie

Când eram copii râdeam mult, sincer și din orice. Maturitatea ne-a temperat. Poate prea mult. A ajuns să ne se pară anormal să identificăm momentele când suntem cu adevărat bucuroși. Să ne manifestăm această bucurie. La un anumit nivel, ne temem. Dacă suntem prea zgomotoși, prea vocali în fericirea noastră, poate ceva o să se întâmple. Așa că interiorizăm. Sau trecem cu vederea complet momentele în care am putea să fim... puțin fericiți.

Ringul de dans ne vindecă de acestă teamă. Dintr-o dată suntem înconjurați de sute de oameni care zâmbesc. Care râd, se strâmbă, chiuie. Ne găsim în mijlocul unor oameni care aleg să trăiască momentul și să se bucure de pasiunea lor. Iar alături de ei, devenim și noi puțin mai îndrăzneți.

Ca adulți ne este uneori greu să acceptăm ideea de bucurie lipsită de consecințe negative. În fond, toate lucrurile bune au un preț, nu?

Dansul acționează în acest context ca o trezire la realitate. Ne face mai conștienți de micile plăceri și ne demonstrează că putem pur și simplu să ne bucurăm de moment. Iar când sute de oameni aleg conștient să fie fericiți, lumea din jurul lor se schimbă. Bucuria nu mai lasă loc de egoism, invidie, etichete, bârfe și intoleranță. Când suntem cu adevărat fericiți, ne dorim un singur lucru: ca cei din jurul nostru să fie la fel de fericiți ca noi 

Toleranță

Cu toții suntem, la un anumit nivel, produsul mediului în care trăim. Ne simțim mai confortabil în prezența oamenilor care sunt la fel ca noi. Și suntem stângaci și prudenți când vine vorba de persoane diferite.

Dansul ne expune la un cadru mult mai larg. La un festival internațional de dans, vom întâlni oameni de toate culorile, orientările sexuale, religiile. Vom avea posibilitatea să interacționăm cu ei, să împărtășim o pasiune comună. Iar cu ocazia asta, vom putea explora lucrurile care ne unesc, în loc să ne axăm pe ce ne face diferiți. Iar în timp, vom vedea în diversitate un atu. O șansă de a ieși din bula noastră și de a explora alte moduri de gândire.

Uneori, cititorii noștri ne inspiră. Ideea acestui articol a venit de la Daniela Paroan, căreia dorim să îi mulțumim și pe acestă cale pentru sugestie. Dar nu dorim ca lucrurile să se oprească aici. La nivel de Salsa Addicted, am strâns deja o comunitate destul de mare în jurul nostru. Oameni cu idei și nevoi diferite. Și credem că blog-ul nostru ar putea beneficia de pe urma acestei diversități. Prin urmare, îl deschidem către voi toți. Fie că aveți o sugestie de articol, o întrebare sau chiar câteva idei despre dans pe care ați vrea să le împărtășiți cu un public mai larg, scrieți-ne. Ulterior vom găsi împreună o modalitate de a le integra pe blog-ul nostru.