Realități suprapuse - viață de dansator

În aceest week-end, studioul nostru s-a alăturat evenimentului ”Noaptea muzeelor”, prin expoziția ”Realități suprapuse”. De ce ”Realități suprapuse”? Pentru că fiecare dansator, duce, la un anumit nivel, o viață dublă. Iar despre acestă existență împărțită între două lumi dorim să vorbim azi.

Pasiuni versus obligații

Să te apuci de o activitate nouă la maturitate nu este un proces ușor. Orice hobby vine, pe lângă costul asociat, cu un cost de oportunitate. Două ore pe săptămână la sală înseamnă două ore mai puțin de overtime. Sau de timp petrecut cu cei dragi. Sau o fereastră mai puțin pentru acea curățenie generală în dulap la care tot visăm.

În clipa în care decidem să ne transformăm hobby-ul în pasiune, lucrurile devin și mai complicate. Ne dorim să ne perfecționăm, iar asta cere și mai mult timp. Party-urile, coregrafiile, festivalurile ne solicită în egală măsură orarele, finanțele și relațiile cu ceilalți. Paradoxal, deseori atingem un punct în care pasiunea devine, la un anumit nivel, o obligație. Ne simțim presați să nu ne dezamăgim. Ne atașăm de grup, încercăm să devenim cel mai bun lead sau follower, pentru a oferi altora un dans frumos. Ne simțim prost când lipsim, pentru că știm că absența noastră ar putea afecta paritatea la cursuri.

Ne dedicăm o bună parte din viață dansului. Ringul de dans devine a doua casă pentru noi. Câteva ore pe săptămână respirăm și împărțim magie. Iar odată întorși acasă executăm un alt ”dans” cu implicații mai severe. Încercăm să împăcăm restul obligațiilor noastre și să lăsăm loc pentru o viață socială în afara ringului. Iar asta ne iese... uneori

Familia de acasă versus familia de pe ring

Orice om are două familii: cea cu care se naște și cea pe care și-o alege. Pe prima nu o putem schimba. Asupra celeilalte categorii avem teoretic putere de decizie. Dar și aici lucrurile sunt puțin mai complicate.

Ca oameni suntem constant supuși schimbării. Anumite momente din viață au darul de a pune sub semnul întrebării toate deciziile noastre anterioare. Creștem, ne schimbăm gusturile, încercăm să evoluăm. Pentru cei care ne citiți, momentul când am decis să ne dedicăm dansului devine un asemenea punct de cotitură. Doar că un câștig vine invariabil cu pierderi pe anumite planuri. Când vine vorba de dans, anturajul reprezintă în egală măsură un câștig și o pierdere.

Ne facem prieteni noi, mulți 😊. În lumea dansului, există o ”pereche” pentru orice tip de caracter. Timizi, introvertiți, excentrici, vorbăreți, serioși sau miștocari, toți vom întâlni minim un om cu care vom face ”click”. Iar acel om are tendința să vină cu mai mulți. Dansul unește, dar interacțiunile de pe ring se transformă deseori în prietenii pe viață. Paralel însă, vechiul nostru cerc social rămâne în urmă.

Uneori, vechiul cerc ne respinge. În fond, suntem acei oameni care ar putea vorbi cu orele despre salsa, bachata sau kizomba și... nimic altceva. În alte cazuri, ne izolăm noi de alți oameni. Pur și simplu, dansul exercită așa o atracție asupra noastră, încât rămâne puțin timp de altceva.

Indiferent de scenariu, viață noastră socială se schimbă. Câștigăm o familie nouă. Dar uneori, pierdem alți oameni pe drum.

Realitatea noastră, realitatea lor

Teoretic, toate viețile se conduc după repere similare. Ne ducem existența între casă, loc de muncă, obligații și momente de respiro. Dar ca dansatori, acestei existențe i se adaugă un strat nou. Unul plin de muzică, zâmbete, momente de euforie și fluturi în stomac, ocazional frustrări. Viața de dansator este un foc constant de artificii; colorat, haotic, zgomotos. Și suficient de puternic pentru a aduce puțină lumină în toate celelalte zone mai sumbre alte vieții noastre.

Nu credem în remedii universale, dar dacă ar exista unul, probabil s-ar numi ”dans”. Salsa, bachata, kizomba sau orice alt stil de dans vindecă răni, umple goluri, schimbă perspective. Iar în rarele momente când nu pot altera realitatea, o fac măcar mai suportabilă.

Ca dansatori, ne simțim uneori izolați. Tranzităm realitatea în alt ritm, pe altă muzică. Iar uneori asta ne face să ne simțim extrem de singuri. Așa că azi dorim să vă spunem că înțelegem. Și că vă suntem alături. Dar mai ales, dorim să vă mulțumim pentru decizia de a dansa în continuare, în ciuda dificultăților.