Back to basics – despre dans și învățare continuă.

Back to basics
– despre dans și învățarea continuă

Sfârșitul lunii ianuarie marchează un moment special în școala noastră de dans. Este perioada când cursul de începători se termină iar o parte din boboci dobândesc statul de ”improvers”. Spun o parte, pentru că, la fel ca orice școală ce se respectă și SalsaAddicted se "mândrește" cu câțiva ”repetenți”. Sunt acei oameni cărora la finele cursului Dan le spune ”ne vedem de la 7”. Cod pentru ”e recomandat să repeți cursul de începători”. La nivel psihologic, este unul din acele momente care ajung să te definească în calitate de dansator. Dacă ai ambiție și spirit critic, renunți la orgolii și continui. În timp s-ar putea să devii un dansator decent. Unul bun chiar. Dacă te lași condus de mândrie, decizi în acel moment că dansul nu e pentru tine și de lași complet.


La nivel personal, am avut de înfruntat ”repetența” nu odată, ci de trei ori. Prima dată a durut. Rău. Timp de o săptămână am cochetat cu dorința de a mă lăsa de tot. Spre surprinderea mea, am revenit. În acel moment credeam că am învățat cea mai importantă lecție din dans. Dar adevărată surpriză a venit la vreo două luni după mult așteptata ”promovare” la improvers. Când singură și nesilită de nimeni m-am înființat din nou la începători și am rămas acolo. La momentul respectiv acționam din instinct. Doi ani mai târziu, la cursul de ”beginners leading for advance dancers” Dan explica ceea ce eu doar intuiam; că elementele de bază se învață odată, dar se întrețin constant.

Ca adulți ne-am obișnuit deja cu conceptul de învățare continuă. Indiferent de domeniu, o diplomă este doar începutul, nu sfârșitul unui lung proces de studiu. De-a lungul vieții suntem obligați să ne perfecționăm, să ne reprofilăm, să ne actualizăm cunoștințele în mod constant. Nu mai există de mult un prag magic care odată trecut ne transformă în experți pe termen nedefinit. Într-o perioadă când informația circulă mai rapid ca niciodată, există un risc tot mai crescut să devenim redundanți peste noapte. Dansul nu face excepție. Dacă nu dansăm o săptămână, simțim asta. Dacă nu dansăm două, încep să simtă și partenerii noștri.

În articolul precedent, povesteam despre minimalis în dans. Promovam atunci ideea de stil propriu, în opoziție cu consumerismul lipsit de filtru. Dar până la a ajunge la un stil individual, toți avem nevoie de o fundație solidă. Sunt elementele care în mod tradițional se predau la cursul de începători: pas de bază, turn-uri, cross-uri, etc. Odată ce am asimilat aceste noțiuni, putem începe să ne jucăm. Figurilor de mai sus li se adaugă styling-uri tot mai complexe, pauze, foot-work-uri. Întrăm astfel în partea atractivă a dansului. În sfârșit putem deveni creativi, putem specula, interpreta, accentua. Dar concomitent, riscăm să cădem într-o capcană. Prinși în dorința de a reinventa și readapta, mulți dansatori uită bazele. Când doi avansați dansează între ei, aceste lacune sunt ușor de mascat. Experiența poate uneori ascunde lipsa de precizie, iar partenerii fac față mult mai ușor surprizelor și se adapteză din mers. Din păcate acest scenariu nu se aplică și atunci când un avansat dansează cu un începător. Iar atunci încep provocările...


Pe de o parte, avem începătorii; oameni care abia ce iau contact cu ringul de dans și au nevoie de precizie și claritate. În opoziție, avansații – obișnuiți cu semnale mai subtile și reguli mult mai puțin rigide. Combinăm cele două și într-un caz fericit iese o scenă tragi-comică. Într-un caz mai puțin fericit, se va lăsa cu frustrări de ambele părți. Începătorul va pune la îndoială tot ce a învățat până atunci; avansatul își va pansa orgoliul dansând cu ”parteneri de nivelul său”. Sunt scene comune de pe ringul de dans, care trec deseori neobservate. Protagoniștii se vor evita grațios timp de multe party-uri și niciunul nu va înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat. În fond, explicația e una simplă. Încălcarea regulilor are sens doar atâta timp cât regula e cunoscută. Când premisa de bază se uită, orice variații devin lipsite de valoare.


Dar numai cunoașterea teoretică a unei reguli nu este suficientă. Teoria trebuie să se adapteze practicii, iar practica este fluidă. Ca oameni, suntem în mod constant supuși schimbării. Fizicul nostru suferă permanet modificări; slabim, ne îngrășăm, îmbătrânim, ne rănim, pierdem sau câștigăm masă musculară. Postura noastră se modifică. Iar toate acestea se imprimă asupra mișcărilor noastre.

Una din cele mai des vehiculate noțiuni din dans este cea de memorie musculară. Practic, repetăm o combinație de mișcări până când corpul nostru ajunge să reacționeze instantaneu la ea. Prin suficient exercițiu, mușchii noștri învață să reacționeze la semnale fără să le mai trecem prin filtrul celebral. Astfel ajungem în punctul în care dansul devine relaxat și relaxant. ”Închidem” ochii, ne golim mintea și lăsăm corpul să își facă treaba. Dar ca orice ”software”, și memoria noastră musculară are nevoie ocazional de actualizări. În cazul dansului, acest update se poate face doar revenind la mișcările de bază. Figuri simple, exacte, fără înflorituri sau scurtături. Uneori s-ar putea să constatăm că simplitatea aceea a devenit brusc extrem de complicată. Ceea ce am învățat în urmă cu jumătate de an nu se mai suprapune cu realitatea curentă. Și atunci o luăm de la capăt. Fără muzică, doar pe numărătoare, cu atenție la orice pas. În paralel ne reevaluăm corpul. Ne identificăm punctele slabe și lucrăm la ele. Dezvoltăm un model nou și dăm mușchilor timp să-l învețe.

Este un proces recurent și necesar evoluției oricărui dansator bun. Frustrant? Poate. Dar e un spectacol fascinant în egală măsură. În salsa, bachata, kizomba, noul și vechiul se suprapun frecvent. Un pas de bază poate avea mii de nunațe; cele mai banale mișcări pot oferi noi și noi provocări, în funcție de partenerul cu care interacționăm.

La nivel teoretic, salsa are șase figuri. Totuși, la decenii distanță, încă mai apar noi și noi interpretări ale acestora. Este poate unul din cele mai frumoase aspecte ale dansului: totul e nou și vechi în același timp. Totul e schimbare.


Suntem programați să asociem progresul cu evoluția și schimbarea. Cât timp facem ceva nou, cât timp învățăm lucruri necunoscute, ne dezvoltăm. În acest context, a ”face un pas în spate”, poate părea puțin revoltător, o recunoaștere tacită a unui eșec. În dans, preferăm să îi spunem maturitate :). Ca începător, e firesc să fii sedus de lucruri complexe și strălucitoare. Dar odată cu experiența, vine o apreciere tacită a simplității. Un pas de bază măsurat și constant; un right turn impecabil; un leading bun în mod constant, independent de partner; simplitatea ”lustruită” prin ani de studiu și exercițiu.


De-a lungul anilor, cursurile de la Salsa Addicted au suferit adaptări și îmbunătățiri constante. Cea mai recentă schimbare a avut loc odată cu mutarea la inArt Studio Timișoara. Am renunțat momentan la împărțirea claselor între improvers și intermediate. Cursurile open level sunt deschise tuturor persoanelor cu o bază minimă în dans. Fiecare face cât poate dar asta nu înseamnă că am scăzut standardul. Fie că acum înveți primii pași de bază sau dansezi de ani de zile, întotdeauna avem ceva provocator pentru tine. Cu ocazia acesta am constatat un fenomen care ne bucură enorm. Tot mai mulți cursanți cu ani de experiență își manifestă adicția de dans și aleg să urmeze în paralel și cursul de începători. Este o confirmare a faptului că undeva, ceva, am făcut bine. Și că de-a lungul anilor am crescut câteva generații de dansatori cu spirit critic. Genul de oameni care își identifică limitele și aleg să lucreze la ele. Genul de oameni care nu se tem să revină la basics ori de câte ori este nevoie.

 
my ACCOUNT