Mulți dintre noi încă suntem blocați în mentalitatea ”instructorul predă, cursanții imită”. Așa că este cumva firesc să primim o abordare nouă cu o doză de scepticism. Sperăm că rezultatele care știm că vor urma vor atenua, măcar parțial, această reticență, dacă există.
Perioadele dificile au darul de a da la o parte tot ce e inutil, de a păstra doar ce este esențial. Iar faptul că pentru mulți dintre voi Salsa Addicted a rămas unul din aceste lucruri esențiale este de departe cel mai mare câștig al acestui an. Vă mulțumim că ne sunteți alături în continuare.
YouTube-ul nu va înlocui niciodată cursul de dans pentru că...nu vă poate da feedback personalizat. De fapt nu vă poate da feedback de loc. Dansul este în egală măsură exercițiu individual și muncă în echipă. Studiul individual combinat cu participarea la cursuri și workshop-uri vă vor ajuta să creșteți. Nu neapărat repede, dar constat și "sănătos".
La un anumit nivel, dansul este o căutare continuă. Învățăm, experimentăm, perfecționăm, fără pretenția de ajunge vreodată la un anumit nivel optim. Dansul nostru merge mână în mână cu propria noastră evoluție, ca oameni. Iar acesta este un proces continuu.
Când alegem să învățăm să dansăm, ne asumăm că vom păși în afara zonei noastre de confort. Ironia face că pe ringul de dans ne sperie fix lucrurile după care tânjim în viața reală.
Pasiunea pentru dans este o sumă de factori. Iar dacă ”a dansa” salsa, bachata, kizomba implică în esență câteva mișcări, dansul, ca experiență, însumează mult mai multe.
Relația noastră cu dansul se aseamănă cu o relație romantică. La vârste diferite rezonăm diferit cu tipuri diferite de dans. Dar în antiteză cu relațiile interumane, în dans avem control absolut. Noi decidem ce ne place, noi decidem cum dansăm, noi decidem cum ne exprimăm. Iar dansul, indiferent de stil, ne ascultă.
În vremuri normale, viața unui dansator e nițel haotică. Nopți pierdute, dansuri, muzică și foarte puțin timp pentru ”sedimentat” trăirile. Dar ocazional avem nevoie să privim în urmă și să medităm asupra momentelor cheie din călătoria noastră de dansator. Cum ne ”documentăm” parcursul ca dansatori?
Când lumea întreagă în afară de noi pare să bifeze cu succes punct după punct de pe un checklist nescris, ajungem să ne simțim izolați. Iar uneori, nevoia de a scăpa de această izolare ne aduce... la porțile unei școli de dans.
Orice dansator s-a confruntat cu zile proaste. Fac parte din viață, fac parte din dans. Totuși, cum le gestionăm, astfel încât să nu-i afectăm prea tare pe cei din jur?
Influența oricărei activități sau conexiuni în viața noastră dobândește intensitate cu timpul. Pasunile noastre au impact asupra identității noastre astfel că setul nostru de valori ni se modifică sau ni se nuanțează.
Dansul rămâne, în esență, o formă de exprimare și de conectare. Da, când dansăm putem fi oricine și orice. Putem experimenta cu identități, putem ironiza, explora, imita. Însă cel mai frumos și plin de substanță dans este acela în care îndrăznim să fim noi, liberi de constrângeri de orice natură.
Toți suntem, la un anumit nivel, păstrătorii și cronicarii unor istorii. Ducem cu noi povești. Ale noastre, ale apropiaților noștri, ale locurilor în care am crescut și am evoluat. Iar dansul nostru ajunge să reflecte o parte din aceste povești.
Destinul unei școli de dans este permanent legat de oamenii ei. Ei o susțin, ei îi dau individualitate, ei îi dau suflet. Mulțumesc vouă, tututor, fie că faceți parte din prezentul școlii, sau din trecutul ei.
Statutul de dansatoare este condiționat de aderarea la un set de reguli nescrise ce compun definiția feminității. Dar ce înseamnă de fapt să fii feminină în dans? Și cum reconciliem această noțiune cu propria noastră identitate?
Am revenit la viața de dinainte de carantină, cu nopți lungi pline de muzică și dans. Dar concomitent cu asta, încep să apară mici provocări. Să dansezi la 30 de grade plus, chiar și într-un spațiu deschis, se poate dovedi dificil. Cum putem împăca dansul cu ... vremea?
Teoretic, toate viețile se conduc după repere similare. Ne ducem existența între casă, loc de muncă, obligații și momente de respiro. Dar ca dansatori, acestei existențe i se adaugă un strat nou. Unul plin de muzică, zâmbete, momente de euforie și fluturi în stomac, ocazional frustrări. Viața de dansator este un foc constant de artificii; colorat, haotic, zgomotos.
Pe măsură ce avansăm în dans, constatăm că tehnica este de fapt cea mai mică problemă cu care ne vom confrunta. Nevoia de integrare, de a ne găsi mentori, de a ne identifica un stil sunt teme care ne vor solicita în egală măsură. Da, lumea dansului nu e lipsită de complicații. Dar deși solicitantă pe alocuri, această călătorie poate fi extrem de frumoasă. Trebuie doar să îmbrățișăm schimbările pas cu pas. Cândva vom ajunge toți într-un punct în care vom fi mulțumiți. Iar până ajungem acolo, putem la fel de bine să ne bucurăm de proces și de micile obstacole. Peste ani, ele vor deveni amintiri de neprețuit.
Afirmăm deseori că ringul de dans este un loc liber. Un spațiu în care fiecare om poate fi ce își dorește. Unde putem fi creativi. Pe ringul de dans, diferențele noastre devin punctele noastre forte. În acest context, devin regulile nescrise o îngrădire a libertății?
Evoluția unui om este dictată în bună măsură de nivelul în care se cunoaște și își înțelege călătoria. Uneori e bine să ieșim din zona de siguranță pentru a învăța câte ceva nou despre noi.
Kizomba a început timid dar s-a dezvoltat rapid și a scris zeci de capitole în România. Ca școală de dans, am fost suficient de norocoși să avem onoarea să scriem primul capitol.
Dansul este maniera prin care zidurile spațiului personal dispar într-un mod plăcut și conștient. Azi, de Ziua Internațională a Dansului, aceste ZID-uri par a fi de neatins. Și pentru că nu avem evenimente unde să sărbătorim dansul...dansând, am organizat la inArt STUDIO (acasă) o mini expoziție foto prin care să ne amintim că zidurile nu există...o incursiune simplă în normalitate
Pandemia ne-a rănit în multe moduri. Unele sunt mai puțin evidente. Ultimele luni au creat un climat general de neîncredere. Am ajuns să ne privim ca inamici. Să ne ferim unii de alții. Să ne temem, să fim precauți până la paroxism. Paralel am uitat cât de puternici putem fi, împreună. The Village Angels este dovada că oamenii încă mai pot crea magie. Împreună.
Suntem mai atrași de oamenii care zâmbesc. În contextul în care dansul în sine este un limbaj non-verbal complex, zâmbetul ține loc de o mie de cuvinte.
Când ne gândim la criterii care definesc un om drept inteligent, ne vin în minte numeroase... măsurători. Ne gândim la numărul de cărți citite. Sau la piesele de teatru văzute, sau la limbile vorbite în mod fluent. În schimb suntem refractari în a atașa această etichetă sportivilor. Un om care face sport este catalogat drept ambițios, perseverent, disciplinat, poate puțin nebun. Dar niciodată drept intelectual.
Uneori a renunța la ceva e o formă de a redobândi puțin control, puțin spațiu. Dar la final, a închide uși e o artă. Iar noi preferăm să o lăsăm pe a noastră mereu deschisă, un deget. Suficient cât să o puteți deschide, atunci când veți dori.
Indiferent despre ce pasiune vorbim, calitățile dezvoltate sunt transferabile. Dansul oferă cadrul perfect pentru a simula un exercițiu social mai complex, fără atâtea repercusiuni. Gafele se nasc și mor pe ring, dar lecțiile învățate ne însoțesc în afara lui.
Suntem oameni diferiți, cu nevoi diferite. Ultimii ani au modificat complet felul în care privim activitățile de orice fel. Vorbim despre clasele de grup versus aplicațiile online.
Despre consistența în carantină se vorbește puțin. Prea puțin. E ușor să inventăm pretexte pentru a sări peste o activitate. La un nivel foarte cinic, înțelegem asta. Pasiunea nu asigură consistența. Pentru a fi sustenabilă pe termen lung, o activitate trebuie să se adapteze și perioadelor mai atipice.
Când dansurile ne sunt furate, rămân alte lucruri la fel de importante: conexiunea, grija față ceilalți, reziliența. Sunt valorile care ne definesc și care ne vor aduce la liman și de data asta. Până când ne vom revedea în persoană, vă invităm să cultivăm împreună aceste valori.
Dansul contrazice un mod de viață caracterizat de viteză și ocazional de superficialitate. Când dansezi nu te poți gândi la altceva, esti conectat cu tine și, preferabil, cu partenerul. Este aceasta o pierdere sau un câștig?
Ne putem inventa zeci de pretexte pentru care să nu participăm la cursurile de dans. Niciunul din ele nu va rezista unei analize mai detaliate. Nu există oameni care nu sunt făcuți să danseze.
Trăim vremuri interesante. Toate aspectele stabile ale vieții noastre au devenit recent extrem de volatile și ne petrecem majoritatea timpului în fața unui ecran. Nu mai avem granițe clar definite între personal și profesional. În contextul actual, digital detox-ul este un moft sau o necesitate?
Cum te asiguri că partenerul tău se distrează, leading-ul tau este clar și în același timp și tu te distrezi? Discutăm despre „feeling”. Propunem soluții.
De-a lungul vieții suntem nevoiți să ne perfecționăm, să ne reprofilăm, să ne actualizăm cunoștințele în mod constant. De ce ar fi în dans altfel? Fie că acum înveți primii pași de bază sau dansezi de ani de zile, întotdeauna avem ceva provocator pentru tine.
Credem că este timpul ca egoismul să își piardă din conotația negativă. Grija față de noi nu ar mai trebui să aibă statutul de moft, ci de nevoie de bază. Putem funcționa la capacitate maximă doar atunci când suntem în cea mai bună formă, fizic și mental. Iar această sănătate se intreține constant, prin gesturi mici dar eficiente.
Un dansator bun este unul conștient de propria identitate. Este un ”adult responsabil”, care se cunoaște suficient de bine încât să accepte doar ce i se potrivește.
Într-o perioadă când sărbătoarea și buna-dispoziție par să devină norme sociale, e ok să nu fim ok. Vă propunem o sărbătoare altfel: una a bucuriilor mici.
”Kizomba mă echilibrează. Nu pot alege între salsa și kizomba, pentru că ambele îmi oferă ceva diferit. Salsa mă energizează, kizomba mă readuce cu picioarele pe pământ. După o seară în care dansez salsa sau bachata cu orele, am nevoie de kizomba să mă reconectez”
Dansul depășește cu mult granițele unei activități fizice. Este un sport pentru creier și suflet, dar și un exercițiu social. Viața noastră se imparte în două planuri: timpul în care dansăm și restul. Dar ce te faci când ești pus în situația de a renunța la anumite momente din viața ta pentru a merge să dansezi.
La ce libertăți ați renunța ca să puteți să mergeți în continuare la cursuri de dans?
Și totuși, de ce dansăm? Pentru că dansul ne oferă ceva ce nicio altă activite sau interacțiune nu ne pot da. Ne permite să fim noi, cu calități și defecte, în cea mai asumată și mai autentică formă.
Dacă dansul ne învață ceva, e că mereu e loc de noi interpetări… pe ring și în viață. Ne-am reinventat și ne cultivăm pasiunea în continuare, distantați social dar apropiați în aspirații.
Da, revenim la cursuri. Dar nu oricum pentru că noul normal a schimbat felul în care socializăm; astfel că pentru a putea să ne desfășurăm activitatea în condiții de maximă siguranță, va trebui să respectăm o serie de reglementări și restricții din partea autorităților.
Suntem oameni diferiți, cu nevoi diferite. Ultimii ani au modificat complet felul în care privim activitățile de orice fel. Vorbim despre clasele de grup versus aplicațiile online.